miercuri, 31 mai 2023

Unități de măsură pentru lichide

 

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, prezintă în luna iunie a.c. un nou exponat în cadrul ciclului expoziţional „Exponatului Lunii”. Este vorba de „Unități de măsură pentru lichide”.
Sunt expuse și prezentate trei unități de măsură pentru lichide: pentru un litru, pentru o jumătate de litru și pentru un dublu decilitru. Toate aceste recipiente au forma unor căni cu toartă și sunt confecționate din zinc. Pe fundul recipientelor, încadrat într-un cerc, este numele comerciantului care avea în posesie unitatea de măsură și anume „Joan R. Borosiu”. Sub numele inscripționat este înscrisă sigla atelierului care a produs unitățile de măsura, reprezentând o balanță sub care sunt două inițiale, „L. E.” Tot pe fundul recipientelor sunt marcate calibrările unității de măsură.
Ioan (Joan) R. Boroșiu, cel al cărui nume este marcat pe fundul unităților de măsură, era comerciant și proprietar. El avea prăvălia pe strada Lipscani, nr. 84, în București. Acesta a trăit între anii 1842 - 1908. Pe lângă faptul că era un mare comerciant, avea și alte merite. A fost Ofițer al Ordinului „Coroana României” și decorat cu Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică”, clasa I-a.
Obiectele expuse au fost donate în anul 2012 de familia Ionescu Andrei Florin din satul Baneasa, comuna Salcia.

 

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu