EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
Topor de cupru de la Baia Mare (copie în ghips a piesei)
În vechiul registru de inventar al muzeului se afirmă că toporul a fost descoperit într-o mină de pe Dealul Crucii. Această informație nu poate fi verificată, dar este o indicație că toporul a fost descoperit la Baia Mare.
A fost achiziționat ulterior de către Muzeul Național din Budapesta (nr. inv. 172/1877), mai târziu acest topor s-a pierdut.
Copia acestui topor-ciocan, prezentată în imagini, a fost achizișionată în data de 2 septembrie 1902 de către muzeul din Baia Mare de la Molnár Viktor, laborant al Muzeului Național din Budapesta, copie înregistrată cu nr. inv. 3711 și apoi reinventariată cu nr. inv. 28575.
Caracteristicile de formă ale toporului de la Baia Mare permit încadrarea piesei în tipul Székely –Nádudvar. Acest tip de topor larg răspândit, inclusiv în întreaga Transilvanie, a fost apreciat ca reprezentând un progres tipologic în comparație cu topoarele de tip Crestur. În Ungaria el a fost atribuit culturilor Tiszapolgár și Bodrogkeresctúr, respectiv perioadei timpurii și dezvoltare a epocii cuprului.
Bibliografie:
Kacsό, Carol, Toporul de cupru de la Baia Mare, Marmatia, Nr. 7/1, Baia Mare, 2003, p. 37-42.
Monica Ghiman, conservator
Zamfir Șomcutean, conservator
Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu