sâmbătă, 21 mai 2022

Un castron celtic descoperit în necropola de la Ciumești – Grajdurile CAP

 




EXPONATUL SĂPTĂMÂNII în perioada 16-22 mai 2022 care poate fi vizitat în spațiul special amenajat la intrarea în muzeu pe strada Monetăriei 1-3. Vă așteptăm cu drag să îl admirați!
Un castron celtic descoperit în necropola de la Ciumești – Grajdurile CAP
Descoperirea cimitirului de la Ciumești, punctul “Grajdurile C.A.P.”, datează din anii 60 ai secolului trecut. Cercetările arheologice au fost coordonate de Mircea Rusu de la Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj Napoca. În cadrul necropolei s-au descoperit atât morminte cu schelet cât și morminte de incinerație în groapă. Ultima categorie reprezintă ritul funerar cel mai des întâlnit în cadrul necropolei.
Unul din mormintele cu un bogat inventar este mormântul nr. 4 descoperit în campania arheologică din anul 1962. Alături de grămada de oase calcinate și multă cenușă de oase s-au aflat vasele de ofrandă: o strachină, o cană bitronconică și două castroane. Unul dintre castroane nu a putut fi recuperat. Al doilea castron a fost reîntregit. Are culoarea cenușie, pereții arcuiți, buza inelară și fundul plat. Înălțimea vasului este de 11 cm, iar diametrul maxim de 17 cm. Prezintă o linie incizată, decorativă pe umăr.
Castroanele descoperite la Ciumești au analogii directe în mediul celtic din Austria, Ungaria, Slovacia și Transilvania. În general sunt datate în secolul II a. Chr., în perioada LaTène mijlociu (LaTène C), fiind “contemporane” fibulelor de bronz cu sferă la picior.
Ardeleanu Marius, muzeograf

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu