marți, 24 mai 2022

Medalia românească: 175 de ani de la nașterea lui Alexandru D. Xenopol

 


ALEXANDRU D. XENOPOL – FILOSOF AL ISTORIEI
„Am căutat apoi eu, cel dintâi, a da un loc însemnat dezvoltării culturale și aceleia a așezămintelor, și a nu îneca întreaga istorie numai în fapte politice. Sunt cel dintâi care am cercetat, în tot lungul istoriei românilor, dezvoltarea boierimei, a producției și bogăția țărilor, starea țăranilor, așezămintele juridice și sociale, ca breslele, modul ocârmuirii, starea financiară, moravurile și deprinderile, literatura lumească și bisericească, căutând totdeauna a forma și legătura asemenea dezvoltării cu mersul obștesc al poporului” – Alexandru D. Xenopol
Alexandru D. Xenopol a fost unul dintre cei mai mari istorici români, un filosof, om politic și un adevărat iubitor de neam, care a luptat cu îndârjire pentru afirmarea și omogenizarea valorilor istorice, naționale ale societății românești.
Atât sinteza „Istoria românilor din Dacia Traiană”, cât și operele sale în general, sunt înnobilate de un grad ridicat de actualitate și utilitate deoarece reprezintă unele dintre singurele repere istorice complete de factură patriotică și științifică. Lucrările sale sunt edificatoare pentru istoricii dornici să cerceteze trecutul istoric și să păstreze memoria vie a acestui istoric român în rândul societății contemporane.
Monetăria Statului dedică produsul aniversar „175 de ani de la nașterea lui Alexandru D. Xenopol”, inclus în Programul Medalistic aferent anului 2022, savantului apreciat ca fiind una dintre cele mai inteligente minți naționale și universale în domeniul istoriei.
Vă invităm să achiziționați acest produs de colecție de la magazinele instituției noastre, la prețul de 1.027 lei/set pentru medalia din argint și de 337 lei/set pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material:​ Argint 999‰
- Diametru:​ 60 mm
- Greutate:​ 128 grame
- Calitate:​ patinată
*Tiraj fix:​ 60 bucăți
# Material:​ Aliaj de cupru
- Diametru:​ 60 mm
- Calitate:​ patinată
* Tiraj fix:​ 40 bucăți
_____________________________
#MonetariaStatului #ADXenopol #Medalii #ProgramMedalistic #Romania

 

Sursa informațiilor Monetăria Statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu