Notă informativă a contelui Karl Ignaz von Clary und Aldringenprivitoare la lucrările de construirea uzinei de la Reșița (8 martie 1770, Timișoara)

 

Notă informativă a contelui Karl Ignaz von Clary und Aldringenprivitoare la lucrările de construirea uzinei de la Reșița (8 martie 1770, Timișoara)

Exponatul lunii iulie 2024 la Muzeul Banatului Montan din Reșița este o Notă informativă semnată de contele Karl Ignaz von Clary und Aldringen și de consilierii imperiali baron Johann von Tauber și Anton Joseph Eberl cavaler de Ebenfeld, prin care se solicita Direcţiunii Miniere Bănățene de la Oraviţa să întocmească,împreună cu comisarul imperial Franz Xaver Schöner, rapoarte regulate asupra evoluției lucrărilor de construire a uzinei de la Reșița. Actul, emis în Timișoara și datat în 8 martie 1770, este un manuscris original, pe hârtie manuală, cerneală neagră, limba germană, 1 filă, 37x23 cm.
Istoria industrială a Banatului Montan debutează odată cu cel de-al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea când, în urma păcii de la Passarowitz din 21 iulie 1718, Banatul a fost încorporat Imperiului Habsburgic ca un domeniu al coroanei supus împăratului. Deși primele centre industriale din zonă au fost cele de la Bocșa, Dognecea și Ciclova, o decizie importantă a fost aceea de a muta uzinele metalurgice de la Bocşa la Reşiţa, unde existau condiţii mai propice. Atuurile Reşiţei au constat în resursele materiale şi energetice: pădurile necesare producerii mangalului folosit la topitorii, resursele minerale de fier şi de apă, aici Bârzava având căderea suficient de mare pentru a pune în mişcare roţile hidraulice ale diferitelor instalaţii metalurgice. În consecință, în 31 octombrie 1768 Camera Aulică pentru Monetării și Minerit a aprobat raportul Direcţiunii Miniere Bănățene de la Oraviţa de construire a unor noi uzine metalurgice la Reşiţa, raport întocmit de consilierii mineri Franz Xavier Wöginger şi Christoph Traugott Delius. Cu stabilirea locului viitoarei uzine și întocmirea unei hărți a zonei a fost însărcinat inginerul provincial Carl Alexander Steinlein. După evaluarea financiară a întregului proiect, în 25 februarie 1769 Camera Aulică va comunica Direcției Miniere Bănățene decizia ca la Reșița să fie construite două furnale înalte. Evaluarea la fața locului a situației a fost făcută în aprilie 1769 de către comisarul imperial Franz Xaver Schöner, care trimite în luna mai un raport amănunțit asupra situației de pe teren, raport care a stat la baza deciziei împărătesei Maria Tereza de a aproba construirea uzinei la Reșița. În continuare, în august Camera Aulică pentru Monetării și Minerit l-a desemnat ca împuternicit la conducerea lucrărilor pe Franz Xavier Wöginger, pentru ca în 25 octombrie 1769 contele Karl Ignaz von Clary und Aldringen, guvernatorul Banatului și președintele Direcției Miniere Bănățene să aprobe începerea acestora. În mod efectiv, lucrările au început la Reșița la 1 noiembrie 1769 sub conducerea consilierului minier și maistrului minier superior Franz Joseph Müller și a lui Joseph Desiderius Redange, maistrul minier de la Dognecea. Construirea canalului de aducțiune a apei i-a fost încredințată lui Christoph Traugott Delius, în vreme ce lucrările de zidărie urmau să fie realizate de meșterul zidar Peter Korb din Oravița. Conform proiectului, la Reșița urmau să fie ridicate două furnale înalte, trei forje cu batiu pentru întins bare, o forjă pentru fier de scule, o instalație de polizare, un gater, două cuptoare de ars var și două cuptoare de ars cărămidă.
Lucrările la noua uzină nu au decurs întru totul fără probleme: iernile aspre, febra palustră, inundațiile, materialele necorespunzătoare, dar și un inopinat raport al administratorului forjelor din Bocșa, Adam Johann Rösch, care solicita renunțarea la proiectul reșițean în favoarea extinderii uzinelor din Bocșa, au întârziat într-o oarecare măsură realizarea acestora. Mai multe măsuri au fost adoptate în cursul anului 1770, printre care și solicitare din 8 martie 1770 a guvernatorului Banatului, contele Clary, adresată Direcției Miniere Bănățene ca din acel moment aceasta să înainteze, împreună cu comisarul imperial Franz Xaver Schöner, rapoarte regulate în privința mersului lucrărilor. În cele din urmă, în ianuarie 1771 lucrările la cele două furnale au fost încheiate, administratorul minier superior Redange urmând să efectueze ultimele probe. Pentru intrarea în activitate a noii uzine reșițene au fost aduși mai mulți metalurgiști de la Bocșa, precum și câțiva topitori și forjori din Boemia. În data de 3 iulie 1771, într-un cadru festiv, cele două furnale, denumite „Franciscus” și „Josephus”, au fost puse în funcțiune în prezența lui Joseph Desiderius Redange și a lui Franz Müller von Reichenstein.

dr. Ligia Boldea, conserv. Claudia Tudorescu

Bibliografie:
Feneșan, Costin, „Începuturile metalurgiei la Reșița – o nouă abordare”, în Banatica, 27, 2017, p. 485-500.
Perianu, Dan Gh.,Istoria Uzinelor din Reșița (1771-1996), Editura Timpul, Reșița, 1996.
200 de ani de construcții de mașini la Reșița, 1771-1971, coord. Silviu Bordan, George C. Bogdan, vol. I, Reșița, 1971.

 

Sursa informațiilor Muzeul Banatului Montan Reșița.