marți, 9 iulie 2024

𝗔𝗻𝘁𝗿𝗼𝗽𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗮 𝗹𝗮 𝗼𝗿𝗮𝘀̧: 𝗘𝘅𝗽𝗹𝗼𝗿𝗮̆𝗿𝗶 𝗲𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗰𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝘂𝗿𝗯𝗮𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̧𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝗺𝗽𝗼𝗿𝗮𝗻𝗲 - 𝗔𝗽𝗲𝗹 𝗹𝗮 𝗣𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲

 

𝗔𝗻𝘁𝗿𝗼𝗽𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗮 𝗹𝗮 𝗼𝗿𝗮𝘀̧: 𝗘𝘅𝗽𝗹𝗼𝗿𝗮̆𝗿𝗶 𝗲𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗰𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝘂𝗿𝗯𝗮𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̧𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝗺𝗽𝗼𝗿𝗮𝗻𝗲 - 𝗔𝗽𝗲𝗹 𝗹𝗮 𝗣𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲


Este binecunoscut faptul că studiul antropologic al lumii orăşeneşti (urban anthropology / ethnologie urbaine) poate fi descris ca o „a third subject matter” de investigaţie proprie disciplinei noastre, după cele întreprinse asupra populaţiilor primitive şi a grupurilor ţărăneşti. Într-adevăr, procese precum migraţia multor reprezentanţi ai societăţii rurale către centrele urbane, adaptarea unor structuri tradiţionale de rudenie în contextul socio-profesional al oraşelor, integrarea sau aculturaţia unor grupuri etnice diverse în mediul de viaţă citadin… – au conturat tot atâtea direcţii de cercetare definitorii „ştiinţei omului”, în dialogul acesteia cu celelalte ştiinţe socio-umane.
„The Journal of Urban Anthropology”, publicaţie specializată a Muzeului Municipiului Bucureşti (ajunsă la cel de-al doisprezecelea an de apariţie), propune pentru următorul său număr nu atât o temă sau o dimensiune particulară de reflecţie etnologică asupra cetăţii şi cutumelor sale active intra muros, cât o (re)considerare a practicii etnografice – ca demers antropologic documentar – în polimorfismul siturilor urbane de tot felul (cartiere de case, blocuri, străzi, pieţe, parohii…)
Din punctul nostru de vedere, fieldwork in the city poate preţui ca un „fir al Ariadnei” în desluşirea antropologică a complexităţii generice a Oraşului (ca realitate de geografie umană), astfel încât continuitatea metodologică a antropologiei comunităţilor tribale sau a celor ţărăneşti să oglindească o procesualitate mai generală în dezvoltarea istorică a ansamblurilor sau nucleelor orăşeneşti de convieţuire. Dincolo de contextualizarea locală a unei anumite „topografii” de cercetare etnologică (de exemplu, la nivelul unui grup de rude, vecini sau „enoriaşi”), investigaţia de teren poate include şi reţele socioprofesionale sau cazuri de „dilatare” a formelor urbane de socialitate înăuntrul unor filiere economice, etno-confesionale, politice, etc. Avem în vedere aşadar nu doar (sau nu atât) cartografierea unui „arhipelag” (poate iluzoriu) de „locaţii” ale comuniunii orăşeneşti, ci şi (sau mai ales) reconstituirea – descriptivă şi interpretativă – a „firelor” adeseori nevăzute ale ţesutului urban, în „tapiseria” lor pestiţă şi totuşi trainică.
Pentru următorul număr al „The Journal of Urban Anthropology”, invităm prin urmare contribuţii din partea cercetătorilor şi studenţilor în etnologie / antropologie, dar şi istorici, sociologi, arhitecţi etc. interesaţi în explorarea modului de viaţă al orăşenilor zilelor noastre (din Bucureşti sau din alte urbe), precum şi în teoretizarea metodologiei etnografice.
Materialele încredinţate astfel spre publicare vor fi (de preferinţă) studii de caz la prima lor ediţie, sau vor preciza adăugirile sau completările aduse unei eventuale prime versiuni tipărite. Aşteptăm din partea colaboratorilor noştri articole, studii şi recenzii dedicate abordării etno-antropologice a formelor urbane de socialitate şi a relaţiilor sociale, culturale, economice, artistice… cuprinse în aceste cadre de coexistenţă şi interacţiune. Autorii vor asuma întreaga responsabilitate a informaţiei scrise şi a aspectelor de etică profesională implicate (cu deosebire, confidențialitatea datelor prezentate şi, dacă este cazul, asupra numelor interlocutorilor).
Textele trimise spre publicare vor respecta normele de editare ale revistei (see https://rev-antropologieurbana.ro). Acceptarea spre publicare implică un proces de peer review, în cadrul căruia contributorii vor primi observațiile unor evaluatori, urmând a răspunde acestora conform calendarului apelului curent.
Procedura de trimitere a propunerilor
Vă rugăm să trimiteți propunerile de articole și un rezumat (aproximativ 300 de cuvinte) până la data de 30 septembrie 2024 la adresa antropologie@muzeulbucurestiului.ro.
Așteptăm cu nerăbdare contribuțiile dumneavoastră, pentru a contura un număr tematic complex și captivant!
𝑅𝑒𝑑𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑎 𝐽𝑜𝑢𝑟𝑛𝑎𝑙 𝑜𝑓 𝑈𝑟𝑏𝑎𝑛 𝐴𝑛𝑡ℎ𝑟𝑜𝑝𝑜𝑙𝑜𝑔𝑦
Pentru cei care doresc să participe la Simpozionul de Antropologie Urbană, ediția a IX-a 24-25 Octombrie 2024, cu tema „Paradisul virtual”. Utopii și politici ale spațiului urban, vă reamintim că toate detaliile sunt aici
https://rev-antropologieurbana.ro/simpozion/

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu