luni, 26 februarie 2024

Ștergar cu garoafe (Maramureș)

 

Exponatul săptămânii - „Ștergar cu garoafe (Maramureș)


Ștergarele maramureșene sunt de două categorii: „ștergură de cui”, pentru că erau asociate blidelor sau icoanelor și „ștergură de culme”, cu un capăt decorat pe față și altul pe dos, pentru a fi petrecute peste rudă.
Ștergarul prezentat, destinat împodobirii icoanei, are mijlocul alb, țesut în patru ițe alternativ cu bumbac și cânepă. La capete prezintă câte un registru lat cu motive florale (garoafe) și fitomorfe, țesute „scorțește” (cu urzeala ascunsă), cu bumbac în tonuri de violet-vișiniu, orange, verde, albastru și galben. Registrele decorative apar încadrate de benzi cu ornamente geometrice mărunte, alese peste fire și motive geometrice țesute „scorțește” în aceleași tonuri.
Pe margini este aplicată o dantelă din bumbac alb, cu motive florale geometrizate și franjuri lungi înnodați.
Ștergarul din Maramureș, lucrat la jumătatea secolului al XX-lea, a fost achiziționat în anul 2010.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu