𝗛𝗘𝗥𝗠𝗜𝗡Ă, 𝗛𝗘𝗥𝗠𝗘𝗟𝗜𝗡Ă – 𝘔𝘶𝘴𝘵𝘦𝘭𝘢 𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘦𝘢

 

#SecțiadeȘtiințeleNaturii
Vă așteptăm să ne vizitați și să descoperiți, 𝗘𝗫𝗣𝗢𝗡𝗔𝗧𝗨𝗟 𝗟𝗨𝗡𝗜𝗜 𝗙𝗘𝗕𝗥𝗨𝗔𝗥𝗜𝗘!
𝗛𝗘𝗥𝗠𝗜𝗡Ă, 𝗛𝗘𝗥𝗠𝗘𝗟𝗜𝗡Ă – 𝘔𝘶𝘴𝘵𝘦𝘭𝘢 𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘦𝘢
𝗢𝗿𝗱𝗶𝗻: 𝘊𝘢𝘳𝘯𝘪𝘷𝘰𝘳𝘢, 𝗙𝗮𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮: 𝘔𝘶𝘴𝘵𝘦𝘭𝘪𝘥𝘢𝘦
În fauna țării noastre nu lipsește animalul a cărui blană prețioasă era odată purtată numai de domnitori. Pe portretele vechilor conducători ai Principatelor Române se poate vedea măcar un guler alb de hermină, pictat cu puncte negre din vârful cozii. Este îmbrăcată vara ca și nevăstuica, cum vine toamna începe a se înălbi, iar iarna nici nu o mai recunoști. Peste tot este albă ca zăpada, numai pe la gât și pe la încheieturile picioarelor pare că este unsă puțin cu pucioasă. Vârful cozii, mai lungă decât a nevăstuicii, rămâne negru. Primăvara năpârlește și se îmbracă din nou în haina castanie.
Animal carnivor de talie mică, deosebită de nevăstuică prin dimensiunea corpului alungit și subțire până la 32 cm, cu picioarele scurte și coada cu vârful negru.
La noi este destul de comună, își alege loc de odihnă chiar și în podul grajdurilor. Are toate obiceiurile neamului, vânătoarea începe cum dă într-amurg, nu-i poate scăpa nici un animal mai mărunt, căci se agață de minune, se furișează ca o șopârlă, sare ca o mâță și înoată, la nevoie, ca o vidră. Este dușmanul cel mai neplăcut al guzganilor de apă și al întregului neam șoricesc, și chiar la om se poate repezi. Când este în pericol scoate un soi de mârâit drept chemare, adunând neamurile ei, parcă ieșite ca din pământ.
În evul mediu hermina era considerată un animal de companie de lux, fiind adesea întâlnită la monarhi catolici, suverani pontifi și cardinali.
Potrivit IUCN starea de conservare a acestei specii prezintă un risc scăzut (LC).
𝗣𝗶𝗲𝘀𝗮 𝗲𝘅𝗽𝘂𝘀ă 𝗮𝗽𝗮𝗿ț𝗶𝗻𝗲 𝗳𝗼𝗻𝗱𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘃𝗲𝗰𝗵𝗶 𝗮𝗹 𝗖𝗼𝗹𝗲𝗰ț𝗶𝗲𝗶 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝗺𝗶𝗳𝗲𝗿𝗲, 𝗳𝗶𝗶𝗻𝗱 𝗰𝗼𝗹𝗲𝗰𝘁𝗮𝘁ă î𝗻 𝗮𝗻𝘂𝗹 𝟭𝟵𝟮𝟱.
Material realizat de: muzeograf, dr. 𝘐𝘰𝘯𝘦𝘭𝘪𝘢 𝘊𝘭𝘢𝘶𝘥𝘪𝘢 𝘎𝘰𝘨𝘢, #SecțiaȘtiințeleNaturii

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.