Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită vineri, 13 ianuarie 2023, ora 12.00, la vernisajul expoziției „Muzeul Etnografic al Transilvaniei – un secol de expoziții”, deschisă cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2023.
Prin intermediul imaginilor de arhivă, în mare măsură inedite, sunt prezentate expozițiile permanente realizate de-a lungul istoriei muzeului în cele patru clădiri emblematice în care a funcționat până în prezent această instituție: sediul Universității Tehnice de pe strada George Barițiu (1922-1923); clădirea din Piața Mihai Viteazul (1923-1933); clădirea Cazinoului din Parcul Central (1933-1958); Palatul Reduta de pe strada Memorandumului (din 1958 până în prezent), dar și în spațiul generos al Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” (din 1929 până în prezent).
Expoziția oferă o captivantă imagine retrospectivă asupra tehnicilor și metodelor de valorificare a patrimoniului de-a lungul unui secol de istorie muzeală clujeană, punând în evidență elementele valoroase ale unor viziuni muzeologice care au generat realizări expoziționale emblematice, apreciate de-a lungul timpului de sute de mii de vizitatori.
Expoziția face parte din seria de evenimente care marchează centenarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, care a început oficial să funcționeze la 1 ianuarie 1923.
Sursa informațiilor Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu