Cetatea Râșnov este o amplă aglomerare de construcții diverse. A evoluat în răstimpul secolelor XIV–XVII, după care a început să se degradeze în ritmuri naturale lente sau ajutată de forme de remodelare. Drept urmare, ceea ce a rămas vizibil sunt parțial acumulări care ascund cea mai mare parte din istoria ei reală. Altele sunt recuperări după câțiva ani de incisivă intervenție pervertitoare, posibilă în condițiile crevaselor legislative, amorțirii instituțiilor de stat și a complicității vinovate a funcționarilor din ele. Locul nostru și-a recuperat însă demnitatea și voința de a se prezenta onorabil în viitor.
După o sumă de ani petrecuți în teren și aproape tot atâția în fața ecranului de computer, autorul oferă una dintre cele mai complete monografii de cetăți medieval-premoderne de pe teritoriul Românei de astăzi. Un posibil model pentru toate viitoarele cercetări de castelologie; o bază fundamentală pentru noua cetate a Râșnovului, ca perlă a Țării Bârsei. Oricum, „cetatea țărănească” moare în acest volum, în favoarea cetății locuite permanent, a târgului.
Vor vorbi despre volum domnul Nicolae Pepene - managerul Muzeului Județean de Istorie Brașov și domnul Bogdan Popovici, - director al Arhivelor Naționale, filiala Brașov.
Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie Brașov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu