Tezaurul monetar descoperit la Vlad Ţepeş, jud. Călăraşi, format din ducaţi ai Ţării Româneşti emişi în perioada domnitorilor Vladislav I (1364-1377), Radu I (1377-1383), Dan I (1383-1386) şi Mircea cel Bătrân (1386-1418). Expoziția permanentă a Muzeului Severeanu.
Fig. 1. Dealul ,,Cetățuie” de la Ardeu (foto din dronă Marius Peptan 2020).
Fig. 2. Stili medievali descoperiți la Ardeu (desen de S. Ivan, foto I. V. Ferencz);
Fig. 3. Detaliu al piesei cu corpul torsadat și capătul formând un inel terminat cu o buclă (foto I. V. Ferencz).
Fig. 4. Zid din piatră locală cu mortar, la Ardeu (foto I. V. Ferencz 2001).
Incursiuni arheologice în istoria scrisului medieval Stili medievali de la Ardeu S-ar putea spune că între cultura antichității și cea a Evului mediu există o mare ruptură, însă realitatea este că în anumite locuri, datorită condițiilor istorice, poate să fie urmărită o continuitate neîntreruptă. Centre, cum a fost Bizanțul, au dus mai departe cunoștințele antichității și au contribuit decisiv la nașterea unor noi nuclee din care a iradiat lumina cunoașterii. Iar cunoștințele se transmit și se păstrează prin scris. Izvoarele istorice, precum și cele arheologice ne arată că scrisul nu a dispărut niciodată în cercurile elitelor sociale. Pentru Evul Mediu se crede că scrisul și cititul reprezenta un monopol al clericilor și care uneori era stăpânit și de către unii dintre membrii elitelor militare, politice și sociale. În realitate scrisul era folosit pe o scară mult mai largă. Adevărul este că oamenii cunoșteau foarte bine în Evul Mediu importanța culturii scrise și o respectau ca atare chiar și atunci când nu o practicau la nivel personal. Și tocmai de aceea erau încurajați cei care operau cu astfel de cunoștințe. Un exemplu este ,,birocrația publică”, domeniu care s-a construit treptat, trecând de la cancelaria regală și mănăstiri spre scaunele de judecată, unitățile administrative și teritoriale (comitate și reședințe seniorale). Chiar și în Transilvania, la mijlocul secolului al XV-lea, nobilii foloseau proprii grefieri care puteau fi dublați de personal religios, pentru redactarea documentelor și în vederea înțelegerii, interpretării și arhivării actelor care conțin privilegii, pentru susținerea corespondenței, înregistrarea genealogiei și păstrarea inventarului bunurilor. Astfel de aspecte ale vieții cotidiene în Evul Mediu ne sunt cunoscute mai ales din literatura vremii, dar și dintr-o serie de imagini artistice care au ajuns până la noi. Știm că suportul pentru scris îmbrăca o gamă largă de materiale, multe dintre ele cu grad ridicat de perisabilitate, dacă ne este îngăduit să spunem așa. Atunci când vorbim despre izvoare scrise ne gândim mai ales la papirus, pergament sau hârtie ca fiind cele mai răspândite suporturi pentru scris. Dar să nu uităm că la începuturi oamenii au scris pe tăblițe de lut. Să nu uităm nici că scrisul pe piatră a înfruntat vremurile și ne transmit numeroase informații valoroase pentru înțelegerea unor vremuri de demult. Pentru deslușirea unor aspecte ale vieții culturale în Evul Mediu sunt utile și mărturiile arheologice, între care și instrumentele pentru scris. Până în secolul al XVI-lea, când apar primele penițe metalice, multe dintre instrumentele pentru scris, pene, sau pensule, erau confecționate din materiale care nu rezistă în timp. În lumea romană, cele mai frecvente instrumente pentru scris din inventarul arheologic au fost stili din bronz, fier sau os, cu care se scria pe tăblițe acoperite cu un strat de ceară. La Roșia Montană s-au păstrat câteva tăblițe cerate, care completează istoria scrisului în Dacia romană. Asemenea tăblițe au fost folosite și mai târziu în Evul Mediu. În Europa, scrierea pe tăblițe acoperite cu ceară și implicit ustensile pentru scris de felul acesta se datează într-un interval de timp care se întinde pe mai multe secole. Cercetările arheologice scot la lumină și astfel de ustensile. Cel mai vechi exemplar descoperit pe teritoriul actual al României provine de la Tg. Mureș și se datează în secolul al XIV-lea, însă piese mult mai vechi sunt cunoscute în alte zone geografice din Europa. Una dintre cele mai relevante imagini ale scrierii pe tăblița de ceară medievală se găsește pe Altarul Oltenberg din Darmstadt, datat în jurul anului 1425. Orice duhovnic sau funcționar ar fi trebuit să aibă tăblițe de ceară, care erau folosite și în școli și pentru corespondență. Însă analiza exemplarelor cunoscute a relevat că piese de acest fel erau prezente în centre episcopale, mănăstiri, precum și în mediul urban sau la curți nobiliare. Iar cele din fier erau ieftine și ușor de realizat, de orice meșter. Cercetările mai noi sau mai vechi desfășurate în legătură cu dealul ,,Cetățuie” de la Ardeu, com. Balșa, jud. Hunedoara (Fig. 1) au determinat descoperirea, alături de numeroase alte materiale arheologice și a doi stili datând din Evul Mediu (Fig. 2). Cele două exemplare sunt realizate din fier și au o lungime de cca 10 cm. Una dintre caracteristicile care le individualizează în raport cu alte obiecte de acest fel este torsadarea corpului în zona centrală. Acest detaliu a fost realizat din rațiuni practice, anume o astfel de formă asigură o prindere mai sigură a obiectului în timpul folosirii. Să remarcăm și faptul că acea zonă putea să fie acoperită cu fâșii de piele sau din material textil, pentru o utilizare mai facilă. Ca să nu fi pierdut, unul dintre capete era prevăzut cu un inel de care putea să fie legat un lanț sau un șnur (Fig. 3). Alte ori, capetele erau realizate sub forma unor lopățele, pentru a fi folosite la ștergerea greșelilor. De pe dealul Cetățuie de la Ardeu mai sunt cunoscute și alte materiale arheologice care se datează în Evul Mediu. Este vorba de fragmente ceramice, care se datează în secolele XIV-XV, iar cele două exemplare se datează tot în acea perioadă. Însă contextul în care au ajuns în acel loc rămâne deocamdată mai puțin cunoscut. Cercetările efectuate de Muzeul Civilizației Dacice și Romane între anii 1998-1999 și mai ales în 2001 au documentat prezența în partea sudică a crestei calcaroase a Dealului Cetățuie de la Ardeu a unei fortificații cu zid din piatră locală prinsă cu mortar (Fig. 4). În legătură cu acest monument lipsesc documentele scrise, fapt pentru care s-a considerat că poate să fie o cetate nobiliară conexată unei posesiuni din vecinătate, poate chiar de domeniul Geoagiului. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-a remarcat că până în prezent nu se cunoaște locul de unde era guvernat domeniul respectiv, până la începutul secolului al XVI-lea. Cei doi stili prezentați de noi pot să reprezinte un indiciu important pentru elucidarea acestui mister. Știm că la începutul secolului al XVI-lea domeniul Geoagiului a constituit o garanție, o ,,zălogire” și că în aceeași perioadă (1509) este atestat pentru prima oară Erdőfalva –sătucul din pădure - numele medieval al satului Ardeu. Coincidența este evidentă și poate să reprezinte un argument în plus cu privire la legătura monumentului medieval din piatră, de la Ardeu, cu domeniul respectiv. Datele privind locuirea în Evul Mediu la Ardeu sunt încă puține, dar semnalarea celor două obiecte ar putea să reprezinte un semnal care să aprindă interesul pentru cercetarea mai amănunțită a patrimoniului medieval în sudul Munților Metaliferi. Bibliografie: I. V. Ferencz, M. Căstăian, C. Bodó, C. I. Popa, Şt. Andrei, R. Stăncescu, Ardeu, com Balșa, jud. Hunedoara, punct Cetăţeaua in CCA, Campania 2002, Covasna 2003, 40–42. S. Jakó, Practica scrierii latine, în S. Jakó, R. Manolescu, Scrierea latină în evul mediu, București 1971, 31-105. A. A. Rusu, Castelerea Carpatică, Cluj-Napoca 2005. A. A. Rusu, Medieval stili from Romania, Marisia XXXIV‒XXXV, 2014‒2015, p. 107‒116. Dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.
Today, March 30, the first national commemorative 2-euro coin of Portugal in 2022, which celebrates the "Centenary of the First Air Crossing of the South Atlantic", has been put into circulation and for sale, according to version, made between 30 March March and June 17, 1922 by the Portuguese aviators Carlos Viegas Gago Coutinho and Artur de Sacadura Freire Cabral.
The national side of the coin features the representation of one of the three Faire III biplanes that were used to make the flight between Lisbon and Rio de Janeiro. The inscription "TRAVESSIA DO ATLÂNTICO SUL" appears below the plane. The legend “PORTUGAL 1922-2022”, the mint mark of “CASA DA MOEDA” and the name of the designer “JJ Brito” complete the composition.
The issue volume for this coin is 1,015,000 pieces. 1,000,000 are distributed in rolls of 25 coins intended for circulation, in addition to 7,500 in BU quality and another 7,500 in Proof quality, in the presentations that you can see in the image above.
Am primit de curând rezumatul raportului săpăturilor arheologice realizate anul acesta de domnul Andrei Măgureanu, Senior researcher la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, în interiorul și exteriorul sacristiei bisericii din Alma Vii. Îl împărtășim cu voi, echipa de arheologi a descoperit lucruri interesante: „Zona a mai fost cercetată arheologic în anii 2014-2015 când un colectiv a cercetat zona incintei fortificate, cea care făcea obiectul restaurării. Cu această ocazie a fost identificat un cimitir intens folosit și s-a reușit clarificarea evoluției curții, fiind identificat vechiul traseu al zidului de incintă, precum și cronologia funcțională a turnurilor pe baza materialelor arheologice descoperite în umplutura de la parterul acestora. Prezenta cercetare a fost limitată la spațiul sacristiei, singurul loc în care se intervine în vederea subfundării construcției actuale. Ca problematică a cercetării arheologice trebuia luat în considerare că, fiind adăugată târziu, era posibil ca sacristia să fi suprapus morminte din primul nivel de folosire al cimitirului, precum și unul dintre contraforții corului. La interior au fost identificate câteva morminte și un strat de boabe de grâu care ar marca un nivel de folosire drept „grânar” a spațiului interior. La exterior s-au confirmat estimările, fiind identificate alte morminte, păstrate mai mult sau mai puțin în bune condiții de conservare. Toate se datează pe baze stratigrafice și de orientare a scheletelor după Reformă.” *** „REVEAL Alma Vii - Redescoperiți Alma Vii” este proiectul nostru complex integrat de restaurare și reconversie funcțională a bisericii fortificate din satul Alma Vii, comuna Moșna, județul Sibiu. Finanțarea în valoare de 500.000 de dolari a fost câştigată în urma unui concurs de proiecte desfășurat anual la nivel mondial, prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. Scopul proiectului „REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii” este acela de a crește sentimentul de coeziune socială și de a-i motiva pe locuitori să lucreze la îmbunătățirea standardului de viață actual, păstrându-și totuși stilul de viață tradițional. Proiectul „REVEAL Alma Vii” include, pe lângă restaurarea bisericii evanghelice, acţiuni ce au ca scop redarea ei comunităţii şi folosirea ei în scopuri culturale, educative şi turistice. Acest proiect face parte din conceptul „Satul de Sine Stătător”, dezvoltat de Mihai Eminescu Trust; scopul acestuia este de a revitaliza comunităţile locale şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii localnicilor prin valorizarea responsabilă a patrimoniului cultural şi natural.
La cererea Eparhiei Reformate din Ardeal, în timpul lucrărilor de renovare a Colegiului Reformat de către compania Lukács Alpin`s SRL din Odorheiu Secuiesc a fost decoperită piatra de temelie a colegiului, depusă la 10 septembrie 1908. La solicitarea Episcopiei piatra de 1 m lungime, 80 cm lățime și 60 cm înălțime, realizată din calcar de Viștea, a fost scoasă din peretele principal central al aripii drepte a clădirii. Săpătura a fost efectuată sub supravegherea profesionistă a unei echipe de la Muzeul Județean Mureș, coordonată de Dr. Csók Zsolt, reprezentant al Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, șef al săpăturilor arheologice efectuate în cadrul lucrărilor menționate. În interiorul pietrei de temelie se află o capsulă a timpului, iar deschiderea acesteia va fi realizată de către restauratorii Muzeului Județean Mureș, sub supravegherea conducătorului Laboratorului de Restaurare și Conservare. Evenimentul va avea loc luni, 22 noiembrie 2021, începând cu ora 15:00, la sediul Secției de Istorie a Muzeului Județean Mureș din cetatea Medievală și va fi transmis live pe paginile de Facebook ale Muzeului Județean Mureș și ale Eparhiei Reformate din Transilvania: Muzeul Judeţean Mureş / Maros Megyei Múzeum Erdélyi Református Egyházkerület Az Erdélyi Református Egyházkerület megbízásából a székelyudvarhelyi Lukács Alpin`s KFT által végzett felújítási munkálatok során előkerült a Marosvásárhelyi Református Kollégium 1908. szeptember 10-én elhelyezett alapköve. A püspökség kérésére kiemelték az 1 m hosszú, 80 cm széles és 60 cm magas kolozsvári fehér homokkőből készült alapkövet, az épület jobb szárnyának alapfalából. A leletmentő feltárásokat, Dr. Csók Zsolt, a kolozsvári Erdélyi Nemzeti Történeti Múzeum régésze irányításával, a Maros Megyei Múzeum régészei végzik. Az alapkő kiemelése is a múzeumi csapat szakmai felügyelete mellett zajlott. Az alapkőbe helyezett időkapszula felnyitását a Maros Megyei Múzeum restaurátorai fogják végezni, a Műtárgyvédelmi osztály vezetője felügyelete alatt. Az eseményre hétfőn, 2021. november 22-én, 15 órai kezdettel kerül sor a Maros Megyei Múzeum várbeli épületében, amely a Történeti osztályunk székhelye. Az eseményt élőben közvetítjük a Maros Megyei Múzeum és az Erdélyi Református Egyházkerület Facebook oldalán: Muzeul Judeţean Mureş / Maros Megyei Múzeum Erdélyi Református Egyházkerület #timecapsule#archaeology#heritage #targumures#marosvasarhely
3. Primele dovezi ale unei locuiri în peșteră acum 5000 de ani în Maramureș
În perioada 24-30 noiembrie 2021, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, a desfășurat prima campanie de săpături arheologice într-o peșteră din județul Maramureș, la Sălnița, peștera „Șura Dracului” (comuna Vima Mică, jud. Maramureș). Localitatea, parte integrantă a Țării Chioarului, este situată în sudul județului Maramureș, în Defileul sau Cheile Lăpușului. Primele săpături arheologice în zonă au fost organizate de muzeul băimărean în anii 2019-2020, în apropierea peșterii, pe dealul „Custura Cetățelei”. Aici, în zona fortificației medievale, au fost descoperite, în cele trei secțiuni trasate, materiale arheologice (fragmente ceramice, oase de animale, câteva piese și unelte din fier) aparținând Eneoliticului (cultura Coțofeni, 3.500-2.500 a.Chr.), Epocii Târzii a Bronzului (a doua jumătate a mileniului II a.Chr.) și perioadei medievale (sec. XIII-XIV p.Chr.). Un raport preliminar a fost publicat în revista „Vatra Chioreană – Revista Țării Chioarului” (nr. 13, anul XIV, 2019). Locul este menționat de Josef Kádár, în 1903, în monografia „Szolnok Dobokavármegye monographiája” cu toponimele „Csetecze” (Ceteţe) și „Cseteczele dealu”(Dealu Ceteţele). Pe șaua de legătură dintre „Custura Cetăţelei” și „Cetățea”, István Ferenczi a descoperit, la finalul anilor ´60 ai secolului trecut, câteva fragmente ceramice mărunte, cu pietricele de cuarț în compoziție, apreciate ca fiind preistorice. Peștera „Șura Dracului” (cu o lungime de 16 m și un portal larg de 5 m și înalt de 6 m) se află situată sub această șa de legătură, pe partea nordică a ei, foarte aproape de râul Lăpuș. Cercetările din acest an de la „Șura Dracului” și-au propus și au realizat o evaluare de teren prin efectuarea unui sondaj arheologic pentru stabilirea unei eventuale stratigrafii și confirmarea unor urme arheologice în acest punct. Au fost descoperite numeroase fragmente ceramice aparținând Culturii Coțofeni și oase de animale, fapt care arată o locuire, chiar și temporară, în acest loc. Finanțarea necesară cercetării arheologice a fost asigurată din bugetul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, iar colectivul de cercetare a fost alcătuit din dr. Marius Ardeleanu, dr. Dan Pop și Zamfir Șomcutean (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), Daria Dobrochna Dabal (MA, MCIfA Marea Britanie), dr. Tudor Tămaș (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie și Geologie), Dragoș Conțiu (Clubul de Speologie Montana Baia Mare), Vlad Murgu (masterand Arheologie și studii clasice, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), Trif-Dan Mihai (student, Universitatea din București) și Ștefan Paal (student Arheologie, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca). Dorim să mulțumim gazdelor Delia și Viorel Coroian, pentru posibilitatea organizării bazei arheologice pe terenul Pensiunii Marissandra din Răzoare. Având în vedere importanţa acestor descoperiri pentru istoria Maramureșului, echipa de cercetare de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș intenţionează să continue cercetările arheologice la Sălniţa, atât la „Custura Cetăţelei”, cât și în „Peștera Șura Dracului”, pentru culegerea și documentarea de informaţii privind condiţiile şi modul de locuire în zona râului Lăpuş în diverse epoci istorice. M. Ardeleanu M. Ardeleanu, D. Conțiu, T. Tămaș, Z. Șomcutean.
6. O nouă campanie de cercetări arheologice la fortificația dacică de la Oarța de Sus – Măgura (jud. Maramureș)
În perioada 7-13 decembrie 2021, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, a desfășurat o nouă campanie de cercetări la situl arheologic de la Oarța de Sus, punctul “Măgura”. Colectivul de cercetare a fost coordonat de dr. Marius Ardeleanu, iar fondurile au fost asigurate de muzeul băimărean. La cercetările arheologice au luat parte și studenți și masteranzi de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea București (Facultățile de Istorie). Situl a fost identificat în 1969, prin cercetări la suprafaţa solului. Apoi a beneficiat de scurte campanii de cercetări arheologice: în 1969 efectuate de către dr. Carol Kacsó (Muzeul Județean Maramureș), în 1970 de către Eugen Comșa (Institutul de Arheologie, București) și în anii 1985-1986 de către Georgeta Iuga (Muzeul Județean Maramureș). Cercetările au fost reluate în 2017 de către Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, având ca principale obiective identificarea posibilului sistem de fortificație dacic menționat în literatura de specialitate, stabilirea stratigrafiei așezărilor identificate aici (din Neoliticul Mijlociu, Eneolitic și Epocă dacică) și delimitarea extinderii pe orizontală a acestora. Cercetările din acest an (2021) au vizat panta sud-vestică a Dealului Măgura, zona la sud de șanțul fortificației identificat, cu o deschidere de 4,8 m, în secțiunea SIII/2019 (15 x 1,5 m). S-a deschis o casetă (C1/2021) la vest de capătul sudic al secțiunii trasate în campania arheologică anterioară. A fost identificat și cercetat un al doilea val al fortificației de pe dealul Măgura. Valul, afectat în partea superioară de lucrările agricole, păstrat pe o înălțime de 0,4 m, cu o lățime maximă de 1 m, este dublat la exterior de un mic șanț (cu 0,6 m deschiderea maximă). Materialul arheologic descoperit este alcătuit în exclusivitate din fragmente ceramice. În colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, prin sprijinul și consultanța oferite de dr. Horațiu Cociș, s-au făcut fotografii aeriene oblice si verticale la situl arheologic, fotografii necesare viitoarelor cercetări arheologice, inclusiv din perspectiva elaborării unor estimări cantitative (necesarul de resurse umane şi tipul acestora, utilaje, timp dedicat cercetărilor, etc.). Sondajul trasat în acest an a oferit informații științifice deosebit de importante prin confirmarea unui al doilea sistem de fortificație pe dealul Măgura, necunoscut și nedocumentat arheologic până acum. Cercetările vor continua și în anii următori în vederea delimitării la orizontală a sistemului de fortificație și realizarea unui plan al acesteia. Text: M. Ardeleanu; fotografii: M. Ardeleanu, D. Conțiu, D. Dabal și H. Cociș.
Complexul Muzeal Arad a demarat o serie de cercetări arheologice în cadrul unei necropole de incineraţie dacică pe valea Mureşului, în zona dealurilor Milovei.
Unul dintre cele mai importante situri istorice din judeţul Hunedoara, puţin promovat însă, este situl aflat în Rezervaţia naturală Măgura Uroiului, cunoscută şi prin toponimele Măgura, Dealul Uroiului sau Muntele de Aur (în limba maghiară Arany Hegy). Situată pe teritoriul orașului Simeria și a comunei Rapoltu Mare, Rezervația naturală Măgura Uroiului este rezultatul activităţii vulcanice neogene, fiind formată din andezite cuarţifere însoţite de coloane explozive de breccii. În urma magmatismului s-a format coşul de andezite căruia eroziunea ulterioară i-a îndepărtat o mare parte din suprastructura aparatului vulcanic. Pe cele 10 hectare are rezervaţiei se găsesc sute de specii de plante, de la salcâmi galbeni până la trandafiri sălbatici. Scopul principal este conservarea elementelor naturale specifice: neckul vulcanic propriu zis şi vegetaţia dezvoltată pe substrat de tip continental şi specii caracteristice zonei submediteraneene, la care se adăuga elemente de stâncărie, vegetaţie şi faună de deal, fiind cunoscută mai ales ca habitat al viperei cu corn şi culoar de migraţie pentru păsări. Potrivit specialiştilor, în zona Măgurii Uroiului s-a locuit încă de acum 6.000 de ani, din Neolitic, şi apoi în toate epocile istorice. Primele cercetări în situl Măgura Uroiului datează din secolul al XIX-lea, însă activitatea de săpături sistematice a început abia în anul 2003, aici fiind descoperite piese din epoca fierului, a bronzului şi perioada dacică. Cea mai veche mențiune despre existența unor artefacte preistorice la Măgura Uroiului este de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când G. Téglás a afirmat că primele comunități preistorice au pătruns pe Valea Mureșului. Mai târziu, I. Marțian, într-un studiu arheologic publicat în1921, a menționat existența unei fortificații pe Măgura Uroiului, pe care a atribuit-o dacilor. Repertorium-ul publicat de M. Roska semnalează fragmente ceramice aparținând culturii Wittenberg, precum și descoperirea a două celturi de tip transilvănean pe Dealul Uroiului. În monografia regiunii Hunedoara, Octavian Floca a descris zona Măgurii Uroiului ca fiind locuită încă din preistorie. De asemenea, a adus în discuție existența unui castru roman și a cetății medievale pe terasa din stânga dealului, spunând că ultima a fost distrusă în secolul al XVII-lea. În anii `70, câteva descoperiri întâmplătoare au pus în evidență urme ale epocii romane și bizantine. Apoi, după două decenii, în cadrul unui program de prospecții aeriene ce vizau Valea Mureșului mijlociu, profesorul W. S. Hanson de la Universitatea din Glasgow și I. A. Oltean au realizat o serie de fotografii aeriene la sfârșitul anilor `90, printre care se regăsește și zona Măgurii Uroiului. În urma interpretării acestor fotografii, autorii sugerează că fortificația existentă pe dealul Măgura Uroiului ar aparține primei perioade a epocii fierului. În anul 2001 s-a făcut un pas înainte în cunoașterea acestei zone, în condițiile efectuării unei săpături de salvare pe Terasa I, poziționată la baza Măgurii Uroiului, în partea sa estică. În acel an au fost făcute câteva sondaje, precum și o secțiune care a avut drept obiectiv cercetarea fortificației care închidea în zona de est platoul. Deși îngreunată de condițiile de iarnă în care a fost desfășurată cercetarea, aceasta a atestat prezența unei locuiri databile la începutul epocii fierului și în epoca dacică. Materialul, constând din fragmente ceramice în mare parte negre lucioase cu decor canelat se încadrează în orizontul cunoscut, Gáva-Holihrady. De asemenea, au fost descoperite figurine zoomorfe ce se încadrează tipologic în plastica orizontului sus menționat. Materialele de epocă dacică au fost sporadice și constau din fragmente de vase lucrate cu mâna. De asemenea, în periegheza făcută anterior a fost descoperit un fragment de vas lobat, aparținând epocii bronzului (cultura Wittenberg). În primăvara anului 2003, de pe Terasa a II-a au fost recuperate o parte din piesele aparținând unui depozit de bronzuri, constând în fragmente de celturi, seceri, cuțite, fierăstraie, brățări, spadă, precum și piese greu de identificat. Sondajul și mai pe urmă cercetarea sistematică, efectuate în locul descoperirii depozitului au pus în evidență și prezența unui nivel de locuire mai vechi, respectiv existența unei locuințe eneolitice, aparținând culturii Coțofeni, faza a II-a. Având în vedere insuficienta cunoaștere a primei epoci a fierului în România, precum și cumularea de date din ultimii ani, în 2003 a fost demarată cercetarea sistematică a întregii zone, fiind trasate în acest scop două magistrale, Mg1 și Mg2, având drept obiectiv cercetarea fortificației și a platoului din spatele acesteia. În capătul estic al magistralei Mg1, a fost surprinsă fortificația, în partea ei superioară fiind identificată o structură din piatră de andezit-augit. Imediat în spatele acestei fortificații se afla un șanț, probabil contemporan (tranșeu). Pe aceeași magistrală au mai fost practicate trei casete, în una dintre acestea fiind surprinse resturile unei locuințe, inventarul ceramic indicând apartenența ei la epoca bronzului. În paralel, a fost curățată și săpată până la solul viu secțiunea S1/2001, aflată în afara celor două magistrale. În această secțiune au fost identificate, sub nivelul de piatră, o serie de complexe: gropi, locuințe din care s-au păstrat vetrele și urmele structurii de lemn. Materialul provenit din aceste complexe, constând din fragmente ceramice, osteologice și de bronz, aparține începutului primei epoci a fierului. Campania arheologică din vara anului 2004 a avut ca obiectiv cercetarea integrală a uneia din locuințele descoperite în S1/2001 și a posibilului șanț din fața valului. Astfel, au fost trasate încă două secțiuni: S2/2004 paralelă cu S1/2001, și S3/2004 în prelungirea S1/2001. În locuința de sub fortificație a fost descoperit material ceramic similar cu cel din S1/2001, fragmente osteologice și obiecte de bronz, fiind observate urme ale structurii de lemn a locuinței. În partea de est a secțiunii S3/2004 a fost descoperit un perete de chirpic și fragmente de vase sparte pe loc, indicând un complex notat L1. În colțul sud-vestic al aceleiași secțiuni, a apărut o aglomerare de pietre căzute din fortificație. Imediat sub pietre s-a delimitat stratul de cultură ce aparține epocii dacice. Materialul arheologic din L1 constă din fragmente ceramice, resturi osteologice, scoici, majoritatea foarte arse, ceea ce indică o distrugere violentă. Complexul, cu vase sparte pe loc, aparține epocii dacice şi din inventar fac parte vase lucrate cu mâna, din pastă grosieră și vase lucrate la roată din pastă fină, de culoare cenușie. În exteriorul complexului a fost înregistrată o vatră distrusă și o structură de piatră. În 2015, Marius Barbu, arheolog la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. declara: „Dovezile scoase la suprafaţă aparţin mai multor epoci, de la neolitic până la Evul Mediu. Cea mai importantă descoperire a fost anul acesta, când am găsit ateliere dacice de prelucrare a metalelor. Mai jos de locul unde au fost acestea, este un cimitir din epoca fierului, secolul VIII î.Hr. Acest cimitir este mai deosebit faţă de altele, deoarece oamenii acelor vremuri lăsau morţii la descărnat, în mod natural, după care oasele le puneau într-o groapă de aproximativ cinci metri lăţime. Lângă oseminte aruncau şi jertfe, vase sau chiar animale. Am găsit resturi de animale domestice, oi, capre, un mânz, dar şi de animale sălbatice, este vorba despre scheletul unui şacal. Peste oase era aşezată o platformă de piatră. În medie, putem spune că am descoperit 10 indivizi, majoritatea femei şi copii. Până în acest moment, nu s-a scos la suprafaţă o astfel de aşezare pe teritoriul României.“
11. Siturile arheologice din Vârteșcoiu în atenția cercetătorilor de la Institutul de Arheologie din Iași
Între 25-26 ianuarie 2022 o echipă comună de cercetători și muzeografi de la Muzeul Vrancei (Focșani) și Institutul de Arheologie (Academia Română - Filiala Iași) au realizat cercetări arheologice de suprafață în Comuna Vârteșcoiu și în zona colinară din proximitate (Satul Beciu, Orașul Odobești). Colectivul a descoperit nu mai puțin de opt noi așezări din perioada Epocii Bronzului și a Evului Mediu într-o zonă recunoscută pentru istoria sa bogată și cercetată încă din prima jumătate a secolului al XX-lea. Pe teritoriul actualului sat, Vârteșcoiu, au fost descoperite urmele unei așezări medievale ce poate fi datată, preliminar, nu mai devreme de secolul al XVII-lea. Viitoarele cercetări arheologice sistematice vor debuta pe parcursul anului curent și vor reuni specialiști ai celor două instituții partenere. Echipa de cercetători și muzeografi a fost condusă de dr. Ștefan Honcu.
13. Cercetări de supraveghere arheologică în municipiul Bistrița
În toamna anului trecut Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a efectuat cercetări de supraveghere arheologică în municipiul Bistrița în zona străzii Dogarilor nr. 7A, necesare pentru ridicarea unui imobil. Respectiva stradă s-a dezvoltat în perioada medievală pe lângă zidul de incintă, între Portiţa Broaştelor şi Poarta Spitalului. Documentar este atestată la 1525, iar în planurile oraşului din sec. XVIII figurează ca o alee de-a lungul curtinelor. După demolarea zidurilor, această alee figurează cu denumirea Pfaffenbrudergasse (strada Călugărilor). Cercetările din anul trecut au identificat o latură încă vizibilă a zidului cetății Bistriței, păstrat destul de bine, pe un aliniament de circa 10 m. Acesta face parte din latura vestică a fostei cetăți medievale a Bistriței. Beneficiarul a fost obligat să țină cont de prezența acestuia și să-l includă în proiectul final al imobilului astfel încât acesta să poată fi protejat și conservat corespunzător. Tot atunci a fost surprins și o porțiune a șanțului cetății medievale ce atinge adâncimea de circa 4 m față de nivelul actual de călcare și o deschidere de circa 5 m. Din păcate zona a fost puternic afectată de intervenții moderne astfel încât materialul arheologic identificat nu este unul bogat. Echipa CMBN: Radu Zăgreanu - arheolog, Sofia Stancu - muzeograf, Andreea Ilieș - desenator.
Clujul ascunde comori impresionante. Săpăturile din curtea Mănăstirii Franciscane au scos la lumină o poveste de iubire care dă fiori oricui o ascultă. Romeo și Julieta din inima Transilvaniei. Un mormânt dublu a fost găsit în urma cercetărilor arheologice. Un cuplu, de aproximativ 30 de ani din Evul Mediu, care au fost înmormântați împreună. Se țin de mână, chiar și după secole de la tragedie. Acum povestea lor este tema unei expoziții deosebite într-un centru comercial din Cluj-Napoca, organizată de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
În cadrul unui șantier de cercetare arheologică preventivă, arheologii Muzeului Județean Olt au descoperit materiale arheologice din patru epoci: cultura Vădastra, Latène, epoca romană și evul mediu. O situație interesantă este dată de descoperirea unui mormânt medieval care taie un complex arheologic Latène, iar în groapă au fost descoperite fragmente ceramice aparținând culturii Vădastra. Cercetarea se desfășoară pe una din străzile localității, în cadrul unui proiect de extindere a rețelei de apă. Florin Ciulavu - responsabil științific al șantierului arheologic de la Hotărani.
21. Continuă descoperirile arheologice în zona Fărcașele-Dobrosloveni
S-a finalizat cercetarea arheologică preventivă la Hotărani, com. Fărcașele, iar descoperirile sunt interesante. Pe lângă cele deja comunicate în trecut, au mai fost cercetate o groapă getică și o vatră databilă în epoca romană, fiind descoperite și materiale arheologice preistorice. Miercuri, 23 martie 2022, au fost demarate cercetările în satul Reșca, com. Dobrosloveni (anticul Romula), iar descoperirile sunt pe măsura așteptărilor. Vă invităm să urmăriți în continuare pagina Muzeului Județean Olt pentru a fi la curent cu noutățile arheologice din județ. Florin Ciulavu - arheolog Archaeological discoveres continue in the Fărcașele-Dobrosloveni area The preventive archaeological researches in Hotărani, Fărcașele commune, has been completed, and the discoveries are interesting. In addition to those that have already been communicated in the past, a Getic pit and a fireplace dating from Roman times have been investigated, were also discovered prehistoric archaeological materials. Wednesday, March 23, 2022, the investigations started in Resca village, Dobrosloveni commune (ancient Romula), and the findings are as expected. We invited you to continue to follow the Facebook page of the Olt County Museum to be up to date with the archaeological news from the county. Florin Ciulavu - archaeologist
Siderit, cuarț 
Siderit (FeCO₃), cuarț (SiO₂) - eșantion format dintr-o placă acoperită integral cu pseudomorfe de siderit, galben maroniu (crustă), după calcit, cu latura de maxim 30 mm, crescute în parageneză cu numeroase cristale de maxim 10 mm de cuarț, acoperite la rândul lor, în diferite proporții, cu cristale milimetrice de siderit galben maroniu.
Dimensiuni: 20/16/9 cm
Proveniență: Mina Turț, Satu Mare, România
Expunere: expoziția permanentă
Foto © Valentin Ganța
Dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
La cererea Eparhiei Reformate din Ardeal, în timpul lucrărilor de renovare a Colegiului Reformat de către compania Lukács Alpin`s SRL din Odorheiu Secuiesc a fost decoperită piatra de temelie a colegiului, depusă la 10 septembrie 1908. La solicitarea Episcopiei piatra de 1 m lungime, 80 cm lățime și 60 cm înălțime, realizată din calcar de Viștea, a fost scoasă din peretele principal central al aripii drepte a clădirii. Săpătura a fost efectuată sub supravegherea profesionistă a unei echipe de la Muzeul Județean Mureș, coordonată de Dr. Csók Zsolt, reprezentant al Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, șef al săpăturilor arheologice efectuate în cadrul lucrărilor menționate.
În interiorul pietrei de temelie se află o capsulă a timpului, iar deschiderea acesteia va fi realizată de către restauratorii Muzeului Județean Mureș, sub supravegherea conducătorului Laboratorului de Restaurare și Conservare.
Evenimentul va avea loc luni, 22 noiembrie 2021, începând cu ora 15:00, la sediul Secției de Istorie a Muzeului Județean Mureș din cetatea Medievală și va fi transmis live pe paginile de Facebook ale Muzeului Județean Mureș și ale Eparhiei Reformate din Transilvania:
Muzeul Judeţean Mureş / Maros Megyei Múzeum
Az Erdélyi Református Egyházkerület megbízásából a székelyudvarhelyi Lukács Alpin`s KFT által végzett felújítási munkálatok során előkerült a Marosvásárhelyi Református Kollégium 1908. szeptember 10-én elhelyezett alapköve. A püspökség kérésére kiemelték az 1 m hosszú, 80 cm széles és 60 cm magas kolozsvári fehér homokkőből készült alapkövet, az épület jobb szárnyának alapfalából. A leletmentő feltárásokat, Dr. Csók Zsolt, a kolozsvári Erdélyi Nemzeti Történeti Múzeum régésze irányításával, a Maros Megyei Múzeum régészei végzik. Az alapkő kiemelése is a múzeumi csapat szakmai felügyelete mellett zajlott.
M. Ardeleanu
