Lacu Roșu – între legendă și realitate

 

Lacu Roșu – între legendă și realitate

Potrivit legendei Lacului Roșu, muntele Ucigașul, ascultând ruga fierbinte a unei fete orfane, răpită din casa ei aflată în satul Ditrău, de către un haiduc chipeș și ascunsă în peștera lui tainică din acest munte, și-a surpat o parte din stâncile sale, îngropându-l pe haiduc la poalele lui. Ulterior, locul a fost acoperit de ape care au format un lac întins.
Suhardul Mic, prieten cu haiducul, află a doua zi, de la fratele său Suhardul Mare, despre pieirea haiducului care prăda cu ceata lui averile bogătașilor și le împărțea la săraci. De atunci, în fiecare zi, roșu de ciudă, Suhardul Mic se tot uită în adâncul lacului, până spre asfințitul soarelui, cu speranța de a-și regăsi prietenul înghițit cu lăcomie de stânci și ape.
Cercetările științifice și datele asupra fenomenului geologic, consemnate în documentele vremii, au spulberat originea legendară a Lacului Roșu.
Lacu Roșu s-a format ca urmare a unui fenomen geologic, provocat de acțiunea erozivă a apelor freatice în calcarele poroase ale muntelui Ucigașul.
Primăvara anului 1837 a fost bogată în ploi în această regiune și munții calcaroși au absorbit cantități mari de apă. În luna iulie a aceluiași an, într-o seară, în masivul Giurgeului s-a pornit o furtună puternică, însoțită de descărcări electrice.
În timpul furtunii, în depresiunea Giurgeului, s-a produs un cataclism ce a constat în prăbușirea unui pinten (de cca 2 km lungime) din muntele Ucigașul în Valea Oii, oprindu-se în malul stâng și abrupt al pârâului Bicaz. Pintenul de munte prăbușit avea deasupra lui o uriașă pădure de brazi. Direcția de prăbușire a fost din sud-est spre nord-vest și astfel Valea Oii a fost acoperită.
Zguduirea puternică a Suhardului Mare a provocat ruperea unor bucăți de stânci care s-au rostogolit tot în Valea Oii și, împreună cu pintenul uriaș, rupt din Ucigașul, acoperit cu pădurea de brazi , au format un baraj natural în calea apelor râului Bicaz.
Pintenul nu s-a rostogolit ci s-a prăbușit printr-o mișcare de translație, astfel că pădurea de brazi a rămas neatinsă ca și cum ar fi crescut în Valea Oii. Apele din valea superioară a Bicazului s-au acumulat, au întrepătruns pădurea și au acoperit Valea Oii, astfel rezultând un lac.
Lacu Roșu păstrează și astăzi aspectu unei văi înecate, iar vârfurile brazilor din vechea pădure străjuiesc și acum deasupra oglinzii lacului.
Reflectarea purpurie a Suhardului Mic în oglinda lacului, prezența aluviunilor roșiatice aduse de pârâul Roșu și calcarele roșiatice din jurul său, au constituit motivul pentru care lacul a primit, de la ciobanii din partea locului, denumirea de Lacu Roșu. Acest lac mai poartă, din anul 1866 și denumirea de Lacul Ucigașul, denumire legată de însuși fenomenul geologic care s-a produs la poalele muntelui.
Lacu Roșu este cel mai cunoscut lac de baraj natural din România, ocupând locul II ca mărime, după Lacul Cuejdel (Lacul Crucii).
Cheile Bicazului și Lacu Roșu sunt declarate monumente ale naturii datorită farmecului neasemuit.
Bibliografie:
Lacul Roșu și împrejurimi – Editura Meridiane București, 1963
Grasu C., Miclăuș Crina, Brânzilă M., Baciu S.(2010) - Munții Hășmașului. Monografie geologică și fizico-geografică – Editura Universității „ Al. I. Cuza” Iași
Muzeograf,
Oana Maria Balan

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal Național Neamț.