joi, 28 mai 2020

Fluturi: Papilionid versus Nymphalid


Familia Papilionidae
Parnassius apollo Linnaeus, 1758
Exemplar colectat de prof. Ioan Nemeș, Toance la data de 28.07.1970.
AA = 75 mm


Familia Nymphalidae
Vanessa atalanta Linnaeus, 1758
Exemplar colectat de prof. Ioan Nemeș, Ostra la data de 28.07.1966.
AA = 55 mm


”Natura nu face niciodată nimic fără motiv” (Aristotel)

Papilionid versus Nymphalid, specii din fauna țării noastre în colecția muzeului.

Rudă bună cu fluturele coada-rândunicii
🦋Parnassius apollo Linnaeus, 1758 (VU) este unul dintre cei mai frumoși fluturi de zi din țara noastră.
Relict preglaciar pe cale de dispariție, această specie este întâlnită din ce în ce mai rar în unele pajiști montane din Carpați.

În prezent, Parnassius apollo este protejat, inclusiv prin reglementări ale unor organisme europene la care a aderat și România. Populațiile de P. apollo din Carpații românești au fost atribuite la trei subspecii. P. apollo transylvanicus Schwetzer 1912, P. apollo jaraensis Kertesz 1922 și P. apollo rosenius Fruhstorfer 1923, din care cea din urmă nu a fost în general acceptată.

🦋FLUTURELE AMIRAL Vanessa atalanta Linnaeus, 1758 (LC)
Este un fluture migrator. Prezent în toate tipurile de habitate deschise. Toamna, fluturii se concentrează în livezi extensive. Frecvent și în parcuri sau grădinile din orașe.
Nu poate fi confundat cu alte specii din fauna României.
Larvele trăiesc pe urzici; iernează în stadiu de fluture.
Este prezent în nordul Africii, cea mai mare parte din Europa, Asia și America de Nord până în Guatemala.

În România este prezent în toate regiunile, de pe litoralul Mării Negre până la peste 2.400 m în Carpați.

😲😲😲Știați că...

Denumirea acestei specii provine de la Atalanta (sau Atalante). Fiica lui Iasus și a Clymenei, părăsită pe o stâncă de către tatăl ei, care dorise un băiat și nu o fată.

Atalanta a fost alăptată de către o ursoaică și crescută în sălbăticia codrilor. Mai târziu ea a învățat să vâneze, întocmai ca Artemis, zeița ei protectoare.

Ea era vestită pentru iuțeala picioarelor sale și era învingătoare la toate întrecerile la care a participat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu