Tezaure monetare din colecțiile Muzeului Municipiului București
Dosarul contrafacerilor după emisiuni otomane cu valoare ridicată găsite în Bucureşti este completat de descoperirea la Curtea Veche a unui tezaur de falsuri după piesele de 60 de parale din timpul lui Mustafa III. În privinţa acestor monede s-a remarcat că au fost bătute cu aceeaşi ştanţă, monedele fiind făcute din metal comun şi având iniţial o peliculă de argint. Deşi la prima vedere monedele par a fi bine realizate, analizând grafia legendelor de avers şi revers, remarcăm o serie de particularităţi care le diferenţiază de emisiunile oficiale. Astfel, deasupra literelor „dad” şi „re” din cuvântul „duribe”, aflat pe rândul trei al legendei de avers, sunt trei puncte dispuse în linie. Prezenţa ultimului punct nu îşi găseşte justificarea. Dacă primul punct este legat de litera „ba” din cuvântul „bin” şi al doilea indică prezenţa literei de început a cuvântului „duribe”, cel de-al treilea punct nu poate să aparţină nici unei litere aflate în preajmă. Tot în legenda de avers observăm în cuvântul Ahmed un „mim” nemarcat, în timp ce un alt „mim” din cuvântul „Mustafa” este lipit de cercul liniar. Forma literei „kef” din cuvântul „mülkühü” este diferită, remarcându-se printr-o realizare rudimentară. În a doua jumătate a veacului al XVIII-lea legendele monedelor otomane sunt atent concepute şi greşeli precum cele existente în cazul pieselor descoperite la Curtea Veche sunt inadmisibile. Pe rândul doi al legendei de revers, bucla literei „kaf” din cuvântul „hakan” este lipită de „elif”, iar sub litera „nun” din acelaşi cuvânt se află un punct care nu îşi are locul în acea poziţie, nefiind legat de nici o literă. Spre deosebire de ştanţele din atelierele oficiale, la ştanţele folosite pentru realizarea falsurilor de la Curtea Veche se observă că rândurile au o tendinţă urcătoare spre stânga.
Prezenţa unui tezaur alcătuit dintr-un grup compact de falsuri, relativ bine executate, după emisiuni oficiale otomane care circulau în mod frecvent în Ţara Românească ridică întrebări legate de provenienţa acestora. Probabil că monedele au aparţinut unei persoane care urmărea plasarea lor pe piaţă. Nu cunoaştem locul unde au fost bătute falsurile, dar putem schiţa condiţiile în care au fost realizate. După cifra înscrisă pe revers, ele nu puteau fi bătute înainte de anul 9 de domnie a sultanului Mustafa III, adică 1765/1766. La puţin timp după această dată a izbucnit războiul ruso-turc din 1768-1774, care s-a concretizat prin importante mişcări de trupe pe teritoriul Principatelor şi mai ales prin ocupaţia rusească, fapt ce a sporit haosul existent pe piaţa monetară.
Cercetările întreprinse în ultimii ani au conturat o imagine de ansamblu asupra dimensiunilor circulaţiei monetare în Ţara Românească în secolul al XVIII-lea însă dosarul contrafacerilor după moneda otomană este încă incomplet fiind necesară valorificarea ştiinţifică a bogatului material numismatic păstrat în colecţiile muzeale româneşti.
Sursa informațiilor Muzeul Municipiului București.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu