Deschiși permanent pentru cunoaștere!
Exponatul lunii decembrie 2025 la Vivariu, Bacău - Rosella (Platycercus eximius)
Specie originară din Australia și Tazmania, perușul Rosella (Platycercus eximius) reprezintă una dintre cele opt specii de peruși australieni viu coloraţi care fac parte din genul Platycercus. Platycercus înseamnă “cu coada lată” sau “cu coadă plată”, reflectând astfel o caracteristică comună a perușilor Rosella și a celorlalți peruși din această familie. Rosella se distinge prin capul și pieptul roșii, cu pete albe pe obraji. Penele de pe spate sunt negre, mărginite cu galben, abdomenul este galben, aripile și penele laterale din coadă sunt albastre iar restul cozii este de culoare verde închis. Ciocul este alb-gri. Perușii Rosella ating dimensiuni de 25-38 cm și trăiesc aproximativ 20-25 de ani (uneori mai mult). Semințele, mugurii, florile, nectarul, fructele și insectele alcătuiesc dieta lor în natură. Acești peruși obișnuiesc să “atace” lanurile de cereale și livezile de fructe ale fermierilor. De-a lungul timpului s-au selecționat mai multe varietăți ale perușului Rosella: lutino (penaj galben), lutino-scorțioșoară (penaj galben-scorțișoară), rubino, pastel, albastru, galben, argintiu etc.
Material realizat de conservator Corduneanu Emil
Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu