Arhitectura populară săsească constituie un capitol important nu numai al arhitecturii Țării Bârsei, dar și pentru istoria arhitecturii populare din Europa. Ea reprezintă, în contextul european, cea mai estică înaintare a arhitecturii central-europene, regăsită în Austria, Boemia și Moravia din Republica Cehă, Slovacia, parte din Ungaria, Polonia, precum și nordul Serbiei de astăzi.
Arhitectura populară săsească poartă amprenta tradiției central-europene influențată de unele măsuri de ordin administrativ (factorul unificator al monarhiei habsburgice încă din secolul al XVII-lea).
Între aceste tradiții pot fi amintite aportul arhitecturii occidentale aduse de coloniștii de pe Rin și Mosela, tradiții îmbogățite cu prilejul unor contacte mai târzii. Arhitectura populară săsească, în timp, s-a constituit într-un ansamblu original, favorizat de unele condiții privilegiate de-a lungul Evului Mediu și a timpurilor moderne, precum și de legăturile cu arhitectura urbană a diferitelor epoci. In cadrul construcțiilor săsești se înregistrează atât variante zonale, cât și dezvoltări diferite într-una sau alta din zone.
De exemplu, la mijlocul secolului XX în Ținutul Sebeșului sau Bistrița-Năsăud existau case săsești din lemn, care erau totul dispărute în Țara Bârsei. Aici numărul lor era încă apreciabil în sec. XIX: la Prejmer în 1854 alături de 328 de case de piatră erau și 210 de lemn. Unele din casele de lemn aveau acoperiș în patru ape din paie sau stuf, stâlp de lemn formând un pridvor deschis pe latura îngustă dinspre stradă, ferestre mici, iar gardul din uluci era scund. Julius Bielz în 1956 menționa că în Transilvania casele săsești din lemn erau izolate și construite „din grinzi, acoperite cu șindrilă, clădite după tipul francon”. În Codlea spre exemplu la începutul secolului XX mai exista o casă mică, acoperita cu stuf, cu o singură începere de 13 metri pătrați.
În secolul al XVIII treptat se trece de la arhitectura de lemn la cea de piatră, deoarece, pe rând pentru diferite zone transilvănene, diferite acte administrative instituie interdicții cu privire la construcții de lemn. Dispariția caselor de lemn poate fi pusă și pe seama incendiilor, care erau favorizate de îndesirea populației.
Sursă text: Țara Bârsei (vol. II), Editura Academiei RSR, București, 1974.
În fotografie: stradă din comuna Vulcan, jud. Brașov, cercetare de teren, 1998 (Fond documentar MEBv).
Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu