miercuri, 3 noiembrie 2021

Relief din marmură cu reprezentarea Cavalerului Trac

 

Relief din marmură cu reprezentarea Cavalerului Trac
Datare: Epoca romană timpurie, sec. II p. Chr.
***
Cultul Eroului Trac sau Cavalerului Trac s-a bucurat de o mare popularitate în arta greco-romană din spaţiul vest-pontic. Cele mai vechi reprezentări apar în sec. IV a. Chr.; în epoca elenistică acestea sunt destul de rare, pentru ca în epoca romană să cunoască o frecvenţă extraordinară. Datorită sincretismului religios, Cavalerul Trac capătă un caracter complex de divinitate a naturii, a vieţii, a vânătorii, cu un pronunţat caracter chtonian. Adoptat sub numele de Heros sau Heros Domnusel eroul se impune în panteonul local, purtând adesea diferite epicleze, greceşti şi latine: Dosaenos, Heros Invinctus, Heros Katoikadios (Domesticus), Heros Manimazos sau Manibazos, ş.a..
La Callatis zeul este adorat ca „ziditor” sau „întemeietor”, aşa cum apare pe relieful provenind din mediul rural, datat în sec. II p. Chr. Divinitatea este destul de generos reprezentată în cetatea doriană în epoca romană prin câteva monumente sculpturale: reliefuri, altoreliefuri sau statui în ronde-bosse. Sursa de inspiraţie pentru figurarea divinităţii – aniconică până atunci – au constituit-o monumentele funerare elenistice cu figurarea defunctului eroizat. În timp, reprezentările vor fi completate cu atribute care vor defini caracterul complex al zeului: arborele sacru cu șarpele încolăcit în jurul său, un altar, câinele şi mistrețul, acoliţi. Diversele atribute, gesturi, atitudinea călăreţului, sugerează calitatea pentru care se făcea închinarea zeului.
Piesa este propusă pentru clasare în categoria juridică Tezaur în cadrul proiectului „Un viitor pentru trecut – clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura, derulat de Direcția Cultură și Sport Mangalia, prin serviciul Muzeul de Arheologie „Callatis”, în parteneriat cu Universitatea "Ovidius" din Constanța.
www.muzeucallatis.ro
Programul RO-Cultura
Granturile SEE si norvegiene
EEA and Norway Grants
#rocultura #mangalia #eeagrants

 

Sursa informațiilor Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu