Ca urmare a interesului suscitat de piesa paleolitică de la Mitoc-Malu Galben, continuăm să vă prezentăm unele dintre cele mai vechi artefacte descoperite pe teritoriul județului Botoșani.
În depozitul Muzeului Județean Botoșani se află o piesă specială, descoperită la Stracova sau satul Strachina care face parte în prezent din comuna Șendriceni, situată în sud-vestul orașului Dorohoi, județul Botoșani. Așezarea paleolitică este situată pe Vârful Polonicu, care separă văile Beldiman și Codău, constând dintr-un nivel paleolitic subțire, fără structuri de locuire, care a furnizat instrumente de silex atribuite perioadei gravettian târziu. Piesa este realizată din grafit, cu patru incizii oarecum paralele și se încadrează în categoria obiectelor de artă. Obiectul păstrează urme slabe de coroziune și stigmate rezultate din modelarea prin abraziune pe suprafață și pe extremități. Conturul este marcat de patru linii paralele clare, de până la 1,5 mm adâncime, cu profil simetric și asimetric în formă de V. Obiectul este destul de fragmentat și a fost lipit în laborator. Materia primă ar fi putut fi obținută de la aproximativ 100 km distanță, de la Iacobeni și Broșteni în județul Suceava.
Datorită formei și gravurilor circulare paralele, acest curios obiect de grafit ar putea sugera o larvă. Analogii posibile ar putea fi regăsite în perioada Magdalenianul final de la Kleine Scheurer
(Germania), interpretat ca larvă de musca renului (Oedemagena tarandi), sau cu o insectă din adăpostul Magdalenian din Durif de la Enval (Vic-le-Compte, Puy-de-Dôme - Franța). Astfel de insecte, fabricate în special din lignit, au fost raportate și la Petersfels, Kesslerloch (Germania), peștera Trilobite, Fontalès și Arcy-sur-Cure (Franța).
Dimensiuni: lungime-5,4 cm; diametru-2,6/1,8 cm.
Informații preluate din: Marin Carciumaru & Elena-Cristina Nitu (2019). SYMBOLIC BEHAVIOUR AND ART ON THE TERRITORY OF ROMANIA FROM MIDDLE PALAEOLITHIC TO THE MESOLITHIC (55.000-7.500 B.P.).
https://www.researchgate.net/.../332978953_SYMBOLIC...
Mulțumim prof. dr. Marin Cârciumaru pentru semnalare.
Sursa informațiilor Muzeul Județean Botoșani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu