𝐄̳𝐱̳𝐩̳𝐨̳𝐧̳𝐚̳𝐭̳𝐮̳𝐥̳ ̳𝐥̳𝐮̳𝐧̳𝐢̳𝐢̳ ̳𝐚̳𝐩̳𝐫̳𝐢̳𝐥̳𝐢̳𝐞̳ ̳–̳ ̳𝐂̳𝐨̳𝐜̳𝐡̳𝐢̳𝐥̳𝐢̳𝐢̳ ̳𝐊̳𝐚̳𝐮̳𝐫̳𝐢̳ ̳𝐝̳𝐢̳𝐧̳ ̳𝐩̳𝐞̳𝐫̳𝐢̳𝐨̳𝐚̳𝐝̳𝐚̳ ̳𝐨̳𝐭̳𝐨̳𝐦̳𝐚̳𝐧̳ă̳

𝐄̳𝐱̳𝐩̳𝐨̳𝐧̳𝐚̳𝐭̳𝐮̳𝐥̳ ̳𝐥̳𝐮̳𝐧̳𝐢̳𝐢̳ ̳𝐚̳𝐩̳𝐫̳𝐢̳𝐥̳𝐢̳𝐞̳ ̳–̳ ̳𝐂̳𝐨̳𝐜̳𝐡̳𝐢̳𝐥̳𝐢̳𝐢̳ ̳𝐊̳𝐚̳𝐮̳𝐫̳𝐢̳ ̳𝐝̳𝐢̳𝐧̳ ̳𝐩̳𝐞̳𝐫̳𝐢̳𝐨̳𝐚̳𝐝̳𝐚̳ ̳𝐨̳𝐭̳𝐨̳𝐦̳𝐚̳𝐧̳ă̳

Melcii kauri sunt un grup de moluște marine format din aproximativ 2000 de specii, ale căror cochilii au fost considerate prețioase încă din cele mai vechi timpuri, datorită aspectului lor de porțelan. Au fost utilizate ca podoabe, accesorii vestimentare, amulete și chiar monede.

𝐂𝐨𝐜𝐡𝐢𝐥𝐢𝐢𝐥𝐞, 𝐦𝐨𝐧𝐞𝐝ă 𝐝𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛

Dintre speciile de kauri, cochiliile melcilor Monetaria moneta (Linnaeus, 1758) și Monetaria annulus (Linnaeus, 1758) au devenit foarte populare în întreaga lume, fiind utilizate atât în trecut, cât și în prezent ca amulete și talismane, fiind un simbol pentru noroc, sănătate și fertilitate.
Totodată, pe lângă valoarea estetică și atributele magice, aceste două specii și-au găsit utilitatea ca valută și au circulat pe glob în mai multe locuri decât oricare monedă din istoria banilor, fiind utilizate predominant în Asia, Africa și Oceania, dar și în America de Nord și în unele locuri din Europa. Aceste moluște, sunt specii native din apele calde ale Oceanului Indian și Pacific, dar cochiliile lor s-au răspândit treptat în afara acestui teritoriu, devenind un mijloc de plată utilizat pentru o perioadă de aproximativ 4000 de ani. Rezultatele cercetărilor arheologice ne arată că au fost folosite din secolul al XXIV-lea î.Hr., până în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Totuși, există indicii că ar fi fost folosite ca monede și mai devreme de această perioadă, dar contextul este dificil de separat de utilizarea lor în scopuri ornamentale și ritualice.

𝐃𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐢𝐚ț𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢

Cochilii kauri aparținând acestor două specii au fost descoperite și în Timișoara, în cadrul cercetării arheologice preventive, desfășurată în anul 2014 în Piața Unirii, de către o echipă de arheologi a Muzeului Național al Banatului. Cochiliile descoperite datează din perioada otomană (secolul al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea) și sunt de dimensiuni mici (lungimea variază între 1.5 cm și 2.1 cm), lungimea minimă menționată în literatură fiind de 1 cm, iar cea maximă de 4.4 cm. Acestea prezintă urme de prelucrare, fiind secționate apical (este îndepărtată partea superioară), precum și urme de uzură, aspecte ce indică utilizarea lor ca mărgele sau pandantive.

*Cochiliile prezentate în imagini fac parte din descoperirea amintită mai sus, cu mențiunea că dispunerea acestora în șirag s-a realizat pentru a ilustra un posibil mod de utilizare, fără a reprezenta contextul în care au fost descoperite.

Cercetare realizată de colega noastră Ionela Slejiuc, muzeograf.

#mnab #eponatullunii


Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.