sâmbătă, 5 iunie 2021

O călătorie cartografică prin Țara Românească

 

Pe 10 iunie 2021, la ora 18:00, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi vă așteaptă la o nouă conferință on-line: „O CĂLĂTORIE CARTOGRAFICĂ PRIN ȚARA ROMÂNEASCĂ LA MIJLOCUL SECOLULUI AL XIX-LEA”, susținută de dr. Cezar Buterez, cadru didactic în cadrul Facultății de Geografie a Universității București.
Muzeul Hărților deține un exemplar dintr-o HARTĂ intitulată „Generalkarte des Fürstenthums Walachei”, realizată în anul 1867 de K.K. Militärisch Geografische Institut din Viena, la scara 1:288.000. Conținutul său reprezintă o compilație a informațiilor cuprinse pe hărți austriece la scări mai mari, însă oferă un tablou reușit al unei țări aflate atunci la începutul procesului de modernizare.
Pornind de la această hartă, PREZENTAREA INVITĂ LA O CĂLĂTORIE IMAGINARĂ PRIN JUDEȚELE ȚĂRII ROMÂNEȘTI, pentru a afla poveștile unor locuri cunoscute și mai puțin cunoscute. Va oferi prilejul să reflectăm asupra hărților ca o resursă de mare preț în încercarea de a înțelege realitatea geografică de ieri și de astăzi.
✯✯✯
CEZAR BUTEREZ este doctor în geografie umană din 2015 și activează în cadrul Facultății de Geografie – Universitatea din București. Domeniile sale de interes sunt geografia istorică, geografia culturală, toponimia, cartografia și sistemele informaționale geografice. A început să colecționeze hărți și atlase înainte să împlinească vârsta de școală și, de atunci, nu le-a mai părăsit niciodată. În prezent, este implicat în mai multe inițiative și proiecte pentru conservarea digitală și accesul liber la hărți și date geografice cu privire la teritoriile locuite de români.
✯✯✯
PREȚ: 10 lei, prin achiziționarea unui bilet on-line, de aici:
bit.ly/2TBRLjn
ACCES: pe platforma Zoom. În preajma evenimentului, cei care au achiziționat bilete vor primi pe adresele de e-mail un link de acces (de verificat și în Spam).
✯✯✯
Mai multe informaţii aflaţi accesând pagina evenimenului de pe website-ul muzeului:
http://www.muzeulhartilor.ro/.../o-calatorie.../
✯✯✯
Vă aşteptăm cu drag!

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu