joi, 17 iunie 2021

Climatul, lemnul și civilizația umană | Conferințele DACICA 6/2021

 

Lemnul între material și resursă de informații
Lemnul este unul dintre compuşii cei mai preţioşi pe care natura ni i-a pus la dispoziţie, în lipsa căruia, nu numai specia umană, dar nici o altă formă de viaţă nu ar fi arătat aşa cum o cunoaştem astăzi.
De-a lungul vremurilor lemnul a reprezentat materialul de bază pentru confecţionarea uneltelor, a caselor de locuit, a obiectelor de uz casnic şi a armelor de apărare, servind totodată ca sursă de energie, inclusiv în industrie la începuturile ei. Cu vremea produsele din lemn s-au diversificat continuu, astfel că şi actualmente acest material constituie o prezenţă permanentă, el fiind încorporat în obiecte dintre cele mai simple cât şi în obiecte de artă şi construcţii de dimensiuni monumentale.
Pe lângă aceste întrebuințări materiale, lemnul este o resursă nesecată de informații, fiind un martor tăcut al evenimentelor climatice extreme și a perindării în negura timpului a civilizației umane.
Dr. ing. Cătălin-Constantin Roibu este șef lucrări la Facultatea de Silvicultură din Suceava, specialist în dendrocronologie și anatomia lemnului și coordonatorul Laboratorului de Biometrie Forestieră.
Webinarul este gratuit și se desfășoară pe platforma Zoom. Link pentu înregistrare: https://bit.ly/3gGkCL5
Vă așteptăm cu drag!

 

Sursa informațiilor Fundația Dacica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu