luni, 20 ianuarie 2020

O monedă din aur rară, care nu trebuia să existe, vândută pentru 1 milion de lire sterline - 20.01.2020 - VIDEO


 

O monedă din aur de 22 de carate rară, parte a unei colecţii-test create cu ocazia urcării pe tron a regelui Edward al VIII-lea al Marii Britanii, a fost vândută pentru 1 milion de lire sterline (1,17 milioane de euro), potrivit The Guardian.

Moneda cu efigia unchiului reginei Elizabeth a II-a a stabilit un record de preţ pentru o piesă britanică, spun reprezentanţii Royal Mint.

Colecţia de şase monede nu a ajuns niciodată la marele public, pentru că regele Edward al VIII-lea a abdicat în decembrie 1936, după o domnie de aproape 11 luni, pentru a se căsători cu Wallis Simpson. Monedele urmau să fie lansate pe piaţă la 1 ianuarie 1937.

Doar două monede s-au aflat în posesie privată, iar cea vândută pentru 1 milion de lire sterline este una dintre ele. Celelalte patru se află în colecţiile unor muzee şi instituţii, inclusiv în cea a Royal Mint.  



Sursa: Youtube Utilizator: The Royal Mint

Moneda este unică şi pentru că fostul rege a încălcat tradiţia ca monarhii britanici să fie reprezentaţi cu chipurile privind în direcţia diferită faţă de predecesorul, pentru că îi plăcea mai mult profilul său din stânga, au spus reprezentanţii Royal Mint.

Anterior, cea mai scumpă monedă britanică a fost una din aur emisă în 1344 de regele Edward al III-lea, vândută la licitaţie în iulie 2006, pentru 460.000 de lire sterline. Moneda, care este expusă la British Museum, este evaluată în prezent la 6,1 milioane de euro, potrivit Mediafax.



Sursa informațiilor Descoperă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu