miercuri, 22 ianuarie 2020
Micro-expoziția „Mici însemne ale unor mari năzuințe. Simboluri ale Unirii Principatelor în filatelie și numismatică”
Cu prilejul celebrării a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, Muzeul Național de Istorie a României prezintă, în cadrul seriei de evenimente „Exponatul lunii”, micro-expoziția „Mici însemne ale unor mari năzuințe. Simboluri ale Unirii Principatelor în filatelie și numismatică”.
Prin seria de evenimente „Exponatul lunii”, aducem în atenția publicului câteva piese din patrimoniul Colecției Filatelice a României, respectiv al colecției Cabinetului Numismatic al Muzeului Național de Istorie a României: o scrisoare francată cu marcă poștală din emisiunea „Principatele Unite”, cu valoarea nominală de 30 parale, circulată între București și Brăila, 25-27 iunie 1862; un timbru poștal cu efigia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza în oval, cu valoarea nominală de 5 parale și emis în anul 1865; două probe ale monedei de 5 sutimi din anul 1864 cu efigia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza în profil spre dreapta pe avers și inscripția „PRINCIPATELE UNITE” alături de valoarea nominală și milesimul pe revers. Marca poștală și moneda reprezentând efigia lui Cuza sunt etalate și pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la nașterea lui în luna martie a.c.
Micro-expoziția va fi deschisă la Muzeul Național de Istorie a României în perioada 23 ianuarie - 20 februarie 2020 și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 09.00 – 17.00.
Cu acest prilej, reamintim că muzeul este deschis publicului în ziua de 24 ianuarie conform programului obișnuit: 09.00 – 17.00. .
Accesul la eveniment este gratuit.
Vă așteptăm cu drag!
Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie a României.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu