Muzeul Municipiului București vă invită la Idei în Agora joi, 22 mai 2025, ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), cu tema „Calculul și gândirea. Din Antichitate la IA”. Cristian S. Calude în dialog cu Sorin Antohi
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
„Cristian S. Calude este un savant român de mare prestigiu internațional pe care viața l-a dus în Noua Zeelandă (Aotearoa, ca să fiu politic corect). A fost discipol al lui Grigore C. Moisil și al lui Solomon Marcus. Mai ales de la al doilea, ca alți matematicieni capabili să urmeze și drumurile care aparent ies din matematică și duc spre lumea largă prin științele umaniste, păstrează o permanentă pasiune pentru întâlnirea dintre calcul și gândire, cândva implicită. Dialogul nostru va porni de la sugestiile invitatului, din care am selectat mai jos câteva, și va fi dedicat memoriei lui Solomon Marcus, de care am avut și eu norocul să fiu apropiat”.
Sorin Antohi
*
Ce nu pot calcula calculatoarele, chiar cele cuantice? Cât de ușor se pot calcula numerele?
Care numere? De tot felul: numere naturale, întregi, raționale (2/3), iraționale (soluții de ecuații cu coeficienți raționali, precum radical din 2), transcendentale (care pot fi calculate, dar nu sunt soluții de ecuații cu coeficienți raționali precum pi; s-au calculat 587 milioane de zecimale), necalculabile (dar la care se poate calcula o infinitate de zecimale -- problema opririi), algoritmic aleatoare (la care nu se poate calcula decât un număr finit de zecimale; Cristian S. Calude și colaboratorii au calculat în 2000 primele zecimale ale unui astfel de număr: 0,01574999399562476…).
Alte idei: Q-Day este ziua ipotetică în care calculatoarele cuantice vor “sparge” metodele curente de criptare. Când va veni Q-Day? Ce meserii vor pieri din cauza IA? De exemplu, va dispărea ingineria de soft? Dar profesorii?
Cum ar răspunde Solomon Marcus la aceste întrebări?
Cristian S. Calude
*
Cristian S. Calude (n. 1952) este matematician, informatician și specialist în fizica cuantică, membru în Academia Europaea și Sigma XI. Doctor la 24 de ani sub conducerea acad. Solomon Marcus. A studiat și cu Grigore C. Moisil. Cercetător/profesor la Universitatea din București (1978-2000) și profesor la Universitatea din Auckland din 1992. Profesor invitat în peste 30 de universități și institute de cercetare, incluzând Universitatea Cambridge, Ecole Normale Superieure din Paris, Japan Advanced Institute of Science and Technology, IBM, Microsoft Research și Sandia National Laboratories, USA. Mai multe disticții. printre care premiul Nerode al Asociației Europene de Informatică Teoretică și Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Autor/co-autor/editor al 250 de articole și 38 de cărti. Cea mai recentă carte: „To Halt or Not to Halt? That Is the Question” (2024). Co-inițiator al domeniului „calcul neconvențional”, autor de referință în teoria, istoria și filozofia informaticii. Îndrumător al peste 70 de masteranzi și doctoranzi, printre care profesori universitari în România, Franța, Statele Unite și experți în tehnologia informației, inclusiv unul dintre fondatorii companiei DeepMind din Londra. Prezentat în Wikipedia în cinci limbi: https://en.wikipedia.org/wiki/Cristian_S._Calude.
*
Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.
*
Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Realizat de Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume. Întâlnirile au formate diferite și propun un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii. Filmele, postate pe YouTube la https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ
Arhiva, la http://muzeulbucurestiului.ro/idei-in-agora.html V. și https://www.facebook.com/IdeiinAgora/
Programul a început pe 21 iunie 2017, cu un dialog între Gregory Claeys și Sorin Antohi, Marx and Marxism: Utopia, Dystopia, History. La cele 107 de evenimente și 5 reuniuni conexe au participat 160 de invitați (unii au revenit cel puțin o dată) din 24 țări: România (majoritatea), Argentina, Armenia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Statele Unite, Turcia, Ucraina, Ungaria.
Începând cu ediția IVC, seria Idei în Agora a fost patronată de Academia Europaea (AE). Idei în Agora se înscrie astfel în planul strategic, inițiat de Sorin Antohi în 2019, de a înființa la București, în colaborare cu Academia Română, o filială regională AE. Aceasta, numită Academia Europaea Bucharest Regional Knowledge Hub, a fost inaugurată pe 9 Mai 2025. Seria Idei în Agora continuă la Muzeul Municipiului București și la Academia Română sub egida noului Hub, al cărui director executiv este Sorin Antohi.
CV: Vremuri tulburi. Crizele din România și din lume. Gabriel Andreescu în dialog cu Sorin Antohi (18.03.2025). CVI: România și Balcanii. Dispariția patrimoniului (i)material. Thede Kahl în dialog cu Sorin Antohi (20.03.2025).
În pregătire: CVIII: Mircea Dumitru în dialog cu Sorin Antohi, 20.05.2025, 18:00.
În afara seriei, dar legat de ea, au avut loc: România Mare 2.0. De la insula de latinitate la arhipelagul global, conferință organizată Sorin Antohi (23-24.11.2018); Royal Colloquium IV, From Dystopia to Posthistory. Conveners: Sorin Antohi and Gregory Claeys (23.06.2019); The Museum of the Future / Muzeul Viitorului / Museum der Zukunft. Public debate. Volker Rodekamp, Anselm Hartinger, Adrian Majuru. Moderator: Sorin Antohi (3.10.2019); AI and Humanity (8-9.05.2025); Synchronism: Overtaking History, Shaping Temporality (10-11.05.2025), ambele la Academia Română, Calea Victoriei 125, sub auspiciile noului Academia Europaea Bucharest Hub.
Mai multe la www.acadeurobucharest.eu
Sursa informațiilor Muzeul Municipiului București.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu