EXPONATUL LUNII
PIRITA (FeS2) este cea mai des întâlnită sulfură de fier. Cele mai mari zăcăminte din lume se găsesc în Canada, Italia, Japonia, Norvegia, Portugalia, Slovacia, Spania și S.U.A. În România minele de la Rodna, Țibleș și Bucium au furnizat eșantioane splendide cu cristale de pirită de până la 10cm.
Pirita, deși este un mineral comun, cunoscută și ca ”aurul nebunilor”, are o istorie fascinantă. Sfărâmicioasă și otrăvitoare atunci când este încălzită, ea trebuie tratată cu multă grijă în multiplele sale utilizări.
Pirita este compusă din elementele fier și sulf. Ea este utilizată la fabricarea oțelului. Sulful din pirită este un element cheie în fabricarea acidului sulfuric, care, la rândul lui, este folosit la rafinarea petrolului precum și la fabricarea îngrășămintelor, a vopselelor și a explozivilor.
Acest mineral prezintă anumite asemănări cu aurul, în special culoarea galben – alamă și luciul metalic. O diferență majoră între cele două minerale este faptul că pirita își schimbă forma atunci când intră în contact cu apa. În medii umede sulful din pirită poate reacționa cu apa formând acid sulfuric și alți compuși chimici. În plus, nu poate fi zgâriată, în timp ce aurul, un metal moale, poate fi zgâriat cu ușurință.
Numele piritei provine din cuvântul grecesc ”pyr”, care înseamnă foc. Această denumire se referă la felul în care pirita produce scântei, atunci când este lovită de oțel. Vechii greci o foloseau pentru a aprinde focul. În secolul al XVI-lea, când s-a inventat praful de pușcă, pirita a jucat un rol esențial în funcționarea primelor arme de foc.
Pirita apare frecvent în gresie unde formează cristale cu aspect deosebit de atrăgător. Poate fi întâlnită sub diferite forme, de la noduli masivi, ce se găsesc în cărbune, la mici cristale strălucitoare. Ea mai apare și sub forme asemănătoare unui rinichi sau unui ciorchine de struguri. Suprafețele cristalelor de pirită au adesea un aspect striat. Cristalele de pirită sunt cubice, dar pot avea și opt sau doisprezece fețe.
Pirita arde cu o flacără albăstruie și degajă un miros sulfuros puternic.
În muzeul nostru pot fi observate în sala I eșantioane provenind de la Săcărâmb, Abrud și Roșia Montană.
#QRCODE
Sursa informațiilor Muzeul de Științele Naturii Aiud.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu