joi, 2 noiembrie 2023

Expoziția temporară „Cojocăritul- meșteșug și artă”

 









Consiliul Judeţean Constanţa, prin Muzeul de Artă Populară Constanţa, organizează expoziția temporară „Cojocăritul- meșteșug și artă”, ce aduce în prim - plan piese reprezentative ale colecției de cojoace și pieptare din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța.
Lucrate în ateliere rurale sau urbane, aceste piese remarcabile ale portului tradițional provin din zone cu tradiție în practicarea acestui meșteșug: Ținutul Pădurenilor (Hunedoara), Arad, Alba, Sălaj, Bihor, Brașov, Sibiu, Cluj, Maramureș, Bistrița –Năsăud, Caraș- Severin, Bucovina, Vâlcea, Romanați (Olt).
Acolo unde creșterea oilor a fost o ocupație importantă, cojocul s-a impus ca o piesă de port frecventă, dar odată cu dezvoltarea meșteșugului a devenit un element de identitate comunitară.
Apărute inițial din rațiuni practice, cojoacele și pieptarele purtate la marile sărbători de peste an sau la evenimentele importante din viață au evoluat în timp, ajungând adevărate însemne ale statutului social.
În ceea ce privește croiul, se disting două tipuri de piese: deschise în față (purtate deopotrivă de femei și bărbați) și „înfundate”, având deschizătura plasată lateral și pe umăr, acesta din urmă fiind tipul de pieptar / cojoc arhaic.
În România, cojocăritul a fost favorizat de permanentele legături dintre zone, cunoscând împrumuturi și influențe, dar și o accentuată decădere începând cu jumătatea secolului trecut. Tradiția este însă dusă mai departe prin centrele încă active din Alba, Bistrița – Năsăud, Brașov, Maramureș, Suceava sau Neamț.
Cojocarii nu au dispărut de la sate, dar decorul a fost mult simplificat, în unele zone acesta rezumându-se la aplicații din meșină colorată.
După anii 1970 – 1980, cojoacele au pătruns și în vestimentația modernă, păstrând totuși o notă rustică.
Expoziția va fi deschisă în perioada 01.11 -10.12. 2023.
Vernisajul va avea loc în data de 03.11.2023, ora 16.00.
Vă așteptăm!

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu