vineri, 10 noiembrie 2023

„ZIUA DOBROGEI” (14 NOIEMBRIE) LA MUZEUL DE ARTĂ POPULARĂ CONSTANȚA

 

„ZIUA DOBROGEI” (14 NOIEMBRIE) LA MUZEUL DE ARTĂ POPULARĂ CONSTANȚA
Cu prilejul „Zilei Dobrogei”, în perioada 11 -15 noiembrie, la sediul muzeului se vor desfăşura o serie de activităţi menite să omagieze revenirea provinciei Dobrogea în graniţele statale româneşti, la 1878, ca urmare a Războiului de Independenţă ce a pus capăt stăpânirii otomane. Pentru dobrogeni, această dată reprezintă cea mai importantă sărbătoare, fiind garanţia unei vieţi libere şi a acordării de drepturi egale cu ale tuturor românilor.
Pe teritoriul Dobrogei, de-a lungul timpului, s-au stabilit numeroase etnii, atrase atât de regimul politic ce le-a permis păstrarea nealterată a propriei identităţi, cât şi de mediul propice pentru desfăşurarea unor activităţi economice care să le asigure traiul zilnic. Acestea au convieţuit cu populaţia autohtonă şi au lăsat urme materiale şi spirituale, care astăzi reprezintă dovezi clare ale unui model de convieţuire interetnică.
Astfel, sub genericul „Dobrogea multietnică”, în data de 13 noiembrie, elevii claselor a X –a A și a X-a B de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanţa, coordonaţi de prof. Cristina Gîlă, vor susţine prezentări despre Dobrogea şi mozaicul său etnic.
Simultan, vor avea loc ateliere de educaţie muzeală intitulate „Dobrogeanca pe linguri”, în cadrul cărora elevi ai Şcolilor Gimnaziale nr. 29 ”Mihai Viteazul” şi „Petre Ispirescu” Constanța vor confecționa păpuși pe suport de linguri din lemn îmbrăcate în port tradițional românesc. Atelierele se vor desfăşura în atmosfera costumelor dobrogene ce fac parte din expoziţia permanentă a muzeului, acestea servind drept model şi inspiraţie pentru şcolari.
În zilele de 11, 12 și 15 noiembrie, copiii de vârstă școlară sunt invitați să ia parte la o activitate interactivă de cunoaștere a patrimoniului dobrogean, prin intermediul unui joc de tipul „vânătoare de comori”, având tema „Găsește tezaurul dobrogean!”. Participanții vor face un tur ghidat al expoziției permanente, apoi vor completa o fișă de lucru privind piesele etnografice din Dobrogea. Pentru această activitate este necesară programarea telefonică la nr. 0241616133.
Concomitent, pe platoul din fața muzeului, timp de patru zile (11-14 noiembrie) se va derula un târg cu meșteri populari dobrogeni, în cadrul căruia vor fi prezentate obiecte lucrate manual în tehnici meșteșugărești tradiționale: piese de port, podoabe, icoane pictate pe sticlă și lemn, linguri decorate cu motive populare, ouă încondeiate etc.
Programul de vizitare în această perioadă va fi 09:00-17:00 (inclusiv luni și marți). Toţi cei care vor trece pragul muzeului în ziua de 14 noiembrie vor beneficia de acces gratuit.
Vă așteptăm cu drag!

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu