luni, 23 septembrie 2019

Tezaur de amulete, figurine și bijuterii, descoperit la Pompeii

O mulțime de amulete, figurine, bijuterii și piese decorative realizate din faianță egipteană, bronz, os, chihlimbar, ametist, piatră, sticlă și cristal au fost dezgropate la Pompei. Resturile unui cufăr din lemn cu balamale din bronz au fost găsit în cadrul unor săpături din zona Casa Grădinii a vilei Regio V, aceeași construcție elegantă unde în anul 2018 a fost descoperită o inscripție care indica faptul că erupția Vezuviului a acut loc pe 24 octombrie, în locul datei convenționale admise de 24 august. Locația descoperirii nu se afla în partea elegantă a casei, ci mai degrabă într-un colț al unei zone despre care se crede că a fost o zonă de servicii.



Resturi de lemn și amprenta unui cufăr au fost păstrate de alchimia vulcanică din acea zi fatidică.



Obiectele scoase din amprentă includ două oglinzi, numeroase mărgele, un unguentariu din sticlă, falusuri mici, pietre prețioase sau din sticlă gravată, brățări de bronz, clopote din bronz, scarabei din faianță și ametist, figuri umane și reprezentări animale, nasturi și un craniu sculptat din os.



Așadar, cufărul a fost mai mult decât o simplă cutie de bijuterii, deși există numeroase piese de podoabă personală care ar fi fost purtate de o femeie precum mărgelele de chihlimbar și brățările de bronz. Figurinele, scarabeii, craniile, falusurile și alte obiecte erau amulete de protecție, figuri și simboluri cu valoare apotropaică (obiect căruia i se atribuie proprietatea magică de a feri pe purtătorul lui de farmece, de boli, care puterea de a îndepărta răul, blestemele etc). Unele dintre obiecte au fost prezențe comune în gospodăriile romane ca protectori ai copiilor și mamelor. Grâul era un simbol al prosperității. Ciocnirea clopotelor ar fi alungat ghinionul. Pumnii închiși cu brațele încrucișate, craniul și scarabeii erau considerate farmece de noroc.



Cu toate acestea, se pare ca obiectele și amuletele nu au oferit nici protecția dorită, deoarece, în această vilă, arheologii au găsit rămășițele a zece victime ale furiei Vezuviului, printre care femei și copii. Cercetătorii încearcă să stabilească legătura dintre cei zece, dacă au fost înrudiți, analizând ADN-ul. Este posibil ca respectivul cufăr să fi aparținut uneia dintre aceste persoane, probabil o femeie.



Este puțin probabil ca respectivul cufăr să fi fost proprietatea stăpânei casei, deoarece nu a fost găsit aur în cutie, iar un membru al acestei familii înstărite ar fi deținut cu siguranță piese de aur, întrucât era una dintre familiile de elită, cu mulți bani, din Pompei-ul anului 79.



Artefactele au fost conservate și vor fi expuse în curând într-o nouă expoziție dedicată stilului și fabricării de bijuterii ce au fost dezgropate la Pompeii.



Pompeii a fost un oraș roman în apropierea orașului Napoli, în regiunea Campania din Italia. În urma erupției vulcanului Vezuviu din 24 august 79 d.Hr., la numai o zi după sărbătoarea numită Vulcanalia, închinată zeului Vulcanus, orașul Pompei a fost distrus și acoperit de un strat gros de cenușă și piroclastite. 



Abia în anul 1748 a fost redescoperit întâmplător, după ce mai întâi Herculaneum, o altă localitate distrusă de aceeași erupție a Vezuviului, fusese descoperită în 1738. Cercetările arheologice au scos la iveală o imensă cantitate de informații detaliate despre viața citadină în Imperiul Roman la culmea dezvoltării sale.



În prezent, Pompeii este una dintre cele mai importante atracții turistice ale Italiei.


Sursa informațiilor Harta Comorii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu