vineri, 24 noiembrie 2017

Simpozion ArheoVest - ediția a V-a - PROGRAM
















Universitatea de Vest din Timișoara și Asociatia Arheo Vest au deosebita plăcere de a vă invita la cea de-a V–a ediție a Simpozionului Internațional Arheo Vest “Interdisciplinaritate în arheologie și istorie”, proiect sprijinit de către Consiliul Județean Timiș.
În cadrul Simpozionului Arheo Vest se vor prezenta 80 lucrări științifice de actualitate scrise de 125 istorici și arheologi de renume, atât din România, cât și din Serbia, Ungaria, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova etc.
Un moment marcant în cadrul Simpozionului este lansarea celui de-al cincilea anuar “Arheo Vest: Interdisciplinaritate în arheologie și istorie”. Anuarul apare tipărit în 2 volume a 1282 de pagini la editura Jate Press din Szeged( Ungaria), precum şi pe format digital pe CD. Este important de menţionat că volumele ArheoVest 2017 conţin 65 de studii de specialitate scrise de 113 autori din ţară şi străinătate.
Simpozionul în acest an este realizat “IN HONOREM PROF. UNIV. EMERIT DOINA BENEA”. Doamna Doina Benea a fost profesor universitar doctor în istorie, şefă a Catedrei de Istorie a Facultăţii de Litere, Istorie și Teologie şi director al “Centrului de Studii de Istorie şi Arheologie Constantin Daicoviciu” din cadrul Universității de Vest din Timișoara. De asemenea, a fost conducătoare de şantiere arheologice - şcoală Tibiscum (Jupa, judeţ Caraş-Severin), Praetorium (Mehadia), etc.
Festivitatea de deschidere va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie 2017, în Sala Mare a Universității de Vest din Timișoara, b-dul Vasile Pârvan, nr. 4, parter, începând cu ora 09:00.
Vă așteptăm cu mult drag!


Sursa informaţiilor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu