miercuri, 21 iunie 2017

Filipine, 1 Peso, 1903



Filipine, 1 Peso, 1903

Începând cu secolul XVI, istoria insulelor Filipine a fost marcată de Imperiul Spaniol, destrămarea acestuia afectând hotărâtor și istoria acestora în secolul XX. Înfrângerea Spaniei în războiul cu Statele Unite ale Americii (1898) a fost urmată de dizolvarea Primei Republici Filipineze și intrarea acesteia sub control american (1898-1946).
Moneda pe care o prezentăm este o piesă de 1 peso, din anul 1903. Pe avers este reprezentat un personaj feminin ținând în mână un ciocan pe o nicovală, în fundal fiind reprezentat vulcanul Mayon, iar pe revers este prezentă stema Statelor Unite ale Americii.
Aceasta a fost emisă de guvernul insular al Statelor Unite în Filipine care a preluat monetăria spaniolă din Manila și sistemul monetar spaniol (pesos, centavos). Piesa prezentată a fost însă emisă de monetăria din San Francisco care, începând cu anul 1903, a bătut monedă pentru Filipine.
În confruntările din cel de-al doilea război mondial, înainte de a ceda Filipinele Imperiului Japonez, Generalul MacArthur a cerut aruncarea a aproximativ 17 milioane de pesos în apele Golfului Manila pentru ca aceștia să nu ajungă în mâinile japonezilor, multe din piesele existente astăzi pe piața provenind din respectivul golf.


Sursa informaţiilor Muzeul George Severeanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu