miercuri, 25 noiembrie 2015
Excelenţă sub două flamuri: Dănilă Papp (1867-1950)
Joi, 26 noiembrie 2015, ora 12.00, la Sala Unirii va avea loc vernisajul expoziţiei ”Excelenţă sub două flamuri: Dănilă Papp (1867-1950)”.
În cadrul expoziției va fi expusă o valoroasă colecţie de obiecte personale, documente şi decoraţii ale generalului Dănilă Papp, o personalitate mai puţin cunoscută, dar ataşată istoriei oraşului Alba Iulia.
Dănilă Papp s-a născut în 1868 în comuna Aciuva (jud. Zarand). A urmat cursurile Academiei Militare şi Şcolii Superioare de geniu din Viena. Primul Război Mondial îl găseşte cu garnizoana la Trento, de unde este trimis în Galiţia pentru a conduce lucrările de fortificaţii de acolo.
În lipsa unui general de divizie, maiorul Dănilă Papp reuşeşte cu succes să apere capul de pod de la Sieniava. Este decorat, printre cei dintâi din Imperiul austro-ungar cu ordinul „Coroana de Aur”.În ianuarie 1915 a primit comanda grupului maiorului Fischer (compus din 7 batalioane), care ajuns sub comanda sa, a făcut minuni de vitejie în Bucovina. Dezmembrarea armatei austriece îl găseşte pe frontul italian. În 1918 este numit în Consiliul Dirigent şi înaintat la gradul de general şi şef de Stat Major al generalului Boeriu. Din 1923, prin înaltul Decret Nr. 1435 din 31 martie a fost înaintat la gradul de General de divizie şi numit Comandant al Corpului I Armată din Craiova, iar la 1 aprilie 1924 preia comanda Corpului VI Armată din Cluj.
După promulgarea de către regele Carol al II-lea a legii administrative din 13 august 1938, prin care teritoriul României era împărţit în ţinuturi, generalul Papp este numit rezident al Ţinutului Mureş, cu reşedinţa în Alba Iulia. Se implică activ în dezvoltarea oraşului şi în organizarea la Alba Iulia a unui muzeu reprezentativ, prin susţinerea depozitării aici a numeroase piese şi documente valoroase. După desfiinţarea ţinuturilor, la 1 august 1941 gen. Dănilă Papp este numit ministru plenipotenţiar pe lângă Vatican, până la 23 august 1944 când a fost rechemat în ţară.
Trecut de către comunişti în rândul „duşmanilor poporului” şi privat de o serie de drepturi, a fost şters din registrele de pensionari pentru că „a contribuit la menţinerea şi sprijinirea regimului fascist dictatorial în ţară”. În urma declaraţiilor unora dintre prietenii şi foştii săi colaboratori care invocau onestitatea generalului Papp, autorităţile comuniste au revocat decizia de anulare a pensiei. A murit în anul 1950 la 82 de ani, fiind înmormântat la Sibiu.
Expoziţia, organizată de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcția Județeană pentru Cultură Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, va fi deschisă în perioada 26 noiembrie 2015-26 februarie 2016. (A.M.)
Sursa informaţiilor: https://www.facebook.com/events/586302694856532/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu