miercuri, 10 iunie 2015

Spectacol de astronomie intitulat „UNIVERSUL SUPREM”




Planetariul din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi are pentru public un nou spectacol de astronomie intitulat „UNIVERSUL SUPREM”. Acest show de planetariu va purta privitorii într-o călătorie prin spaţiu şi timp, prin câmpuri vaste de galaxii minunate, până la măreţia sistemului nostru solar. Spectatorii vor fi martori la transformarea unei galaxii în urma unei ciocniri cosmice, vor experienta devastatoarea moarte a unei stele sau vor simţi puterea imensa a erupţiilor vulcanilor de pe unul din sateliţii lui Jupiter. Spectacolul „UNIVERSUL SUPREM” are 30 de minute şi va putea fi vizionat în fiecare zi de miercuri până duminică, conform programului afişat pe site (www.cmsngl.ro) sau la sediul muzeului. Preţul de intrare la Planetariu este de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii.
 
Informaţii preluate de pe pagina oficală de Facebook a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu