miercuri, 3 iunie 2015

Castrul Mălăiești. O secvență romană din timpul lui Traian – Conferință publică în cadrul seriei „Historia Viva”


Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) organizează, în cadrul seriei Historia Viva, o nouă conferință intitulată „Castrul Mălăiești. O secvență romană din timpul lui Traian”, prezentată de dr. Ovidiu Ţentea. Evenimentul va avea loc joi, 4 iunie 2015, cu începere de la ora 11:00, la sediul MNIR, corp Stavropoleos, etaj II, sala Mihai Viteazul. Accesul se va face prin intrarea B a muzeului, situată în Strada Poștei. Intrarea la eveniment este gratuită.

Conferința are ca temă prezentarea celor mai recente rezultate ale cercetărilor privind castrul și băile romane de la Mălăiești și corelarea acestora cu interpretările istorice referitoare la perioada în care nord-vestul Munteniei și sudul Moldovei s-au aflat sub ocupația armatelor romane. O atenție deosebită va fi acordată elementelor cronologice legate de campaniile dacice ale împăratului Traian și a condițiilor în care teritoriul sus-menționat a fost părăsit după mai puțin de două decenii.

Fortificația de lemn și pământ și băile, aflate în vestul platoului pe care se afla castrul de la Mălăiești, au fost construite în timpul campaniilor dacice ale împăratului Traian, fiind abandonate la începutul domniei împăratului Hadrian (117-118), când armata romană s-a retras din spațiul actual al Munteniei. Importanța deosebită a acestui sit arheologic este dată – în principal – de scurta staționare a armatei romane în această zonă, fapt care constituie un reper cronologic excepțional pentru materialul arheologic descoperit în situl amintit, acesta devenind la rându-i un reper important pentru numeroase alte situri romane similare.

Castrul de la Mălăiești este o fortificație romană tipică, având sistemul defensiv alcătuit dintr-un șanț, un val de pământ și o palisadă de lemn. În ciuda timpului scurt petrecut aici de armata romană, băile respectă toate standardele arhitectonice ale vremii. Acestea sunt alcătuite din următoarele spații cu funcțiuni diferite: apodyterium (vestiarul), frigidarium(bazinul cu apă rece), tepidarium (bazinul cu apă caldă), laconium sau sudatorium (baia de aburi) și caldarium (bazinul cu apă fierbinte).

Proiectul de cercetare arheologică a castrului și băilor romane de la Mălăiești (sat Sfârleanca, com. Dumbrăvești, jud. Prahova) a început în anul 2011, prin colaborarea dintre Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Vor fi prezentate cercetările arheologice din castru și perspectivele cercetărilor extensive, în urma rafinării prospecțiunilor geofizice recente. De asemenea, vor fi prezentate rezultatele cercetării aproape complete a băilor. Pentru date suplimentare vă invităm să accesaţi următoarele linkuri: http://antiquitas.ro/index.php?p=sit_malaiesti sau https://www.facebook.com/castrulmalaiesti.prahova.

Pe lângă cercetarea științifică, accentul a fost deopotrivă pus pe protejarea și punerea în valoare a sitului prin diverse proiecte de finanțare, în cadrul conferinței urmând să fie prezentate câteva dintre soluțiile de conservare și restaurare in situ a acestor monumente antice.

***

Condiţiile de acces pentru participarea la conferinţa publică intitulată „Castrul Mălăiești. O secvență romană din timpul lui Traian”, ce va avea loc joi, 4 iunie 2015, cu începere de la ora 11:00, la sediul Muzeului Național de Istorie a României, corp Stavropoleos, etaj II, sala Mihai Viteazul, sunt următoarele:
accesul se va face prin intrarea B a muzeului, situată în Strada Poștei;
intrarea la eveniment este gratuită;
accesul specialiştilor se face pe baza invitaţiei transmise de către muzeu;
accesul reprezentanţilor mass-media se face exclusiv pe bază de acreditare, prin completarea formularului care va fi transmis ulterior cu datele complete, semnat în clar şi scanat, pe adresa de e-mail a Secţiei Relaţii cu Publicul – pr.mnir@gmail.com, până miercuri, 3 iunie, ora 16:00. Este permisă acreditarea a cel mult două persoane de la aceeaşi publicaţie (reporter şi fotograf/cameraman);
publicul interesat să participe la eveniment este rugat să se înscrie pe adresa de e-mail inscrierimnir@gmail.com. Locurile sunt limitate, accesul fiind gratuit.

Informaţii preluate de aici: http://www.mnir.ro/index.php/castrul-malaiesti-o-secventa-romana-din-timpul-lui-traian-conferinta-publica-in-cadrul-seriei-historia-viva/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu