marți, 2 iunie 2015

EXPONATUL LUNII IUNIE: CALENDAR PE ANUL 1670, SIBIU (1669)

Sursa imagini: https://muzeuluniriialba.wordpress.com/2015/05/31/exponatul-lunii-iulie-calendar-pe-anul-1670-sibiu-1669/

La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost prezentat, marţi, exponatul lunii iunie, un calendar unicat în România, tipărit la Sibiu, la sfârşitul anului 1669.

Tipăritura a intrat recent în colecţiile muzeului albaiulian, fiind rezultatul lucrărilor de restaurare la care a fost supus volumul Czeglédi István. Az Ur frigy szekrénye, Cluj, 1670. Filele calendarului au fost extrase din coperţile lucrării menţionate.

Deşi fragmentară, tipăritura prezintă o importanţă deosebită: este unicat la nivelul României, iar foaia de titlu este unicat la nivel mondial.

Fragmentul de la Alba Iulia prezintă foaia de titlu, cu mențiunile tipografului pe verso și datare, lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, prima jumătate a lunii august, ce-a de-a doua jumătate a lunii octombrie, noiembrie și prima jumătate a lunii decembrie. La final mai este o parte dedicată anotimpurilor, păstrându-se doar cele pentru vară și toamnă.

În colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia se regăsesc exemplare ale unor calendare tipărite la Sibiu în secolul al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea, în limba germană și în limba română.

Nevoia de măsurare a timpului a existat încă din perioada antichității, moment în care a fost creat, în timpul lui Caius Iulius Cezar, primul calendar ce avea la bază un calcul bazat pe anul tropic. Calendarul iulian, cum a fost el denumit, a intrat în uz în anul 45 î. Chr., el fiind utilizat, în Occident, până în anul 1582. Datorită faptului că era un calendar imperfect, au rezultat diferențe față de anul astronomic – calendarul iulian pierdea câte o zi la fiecare 128 de ani – astfel că, în perioada Renașterii, Papa Grigore al XIII-lea a reformat calendarul, punându-l în concordanță cu anul astronomic. Calendarul iulian a fost utilizat în continuare, el mai este folosit de către unele biserici ortodoxe din spațiul răsăritean al Europei, la ora actuală existând o diferență de 14 zile.

Pentru spațiul românesc, primele informații referitoare la tipărirea de calendare datează din secolul XVI-lea, dar cu siguranță și în Transilvania, Țara Românească și Moldova au circulat calendare tipărite în marile centre tipografice europene.

Primul calendar apărut în actualul spațiu românesc este și primul text tipărit în Transilvania cunoscut la ora actuală, recent descoperit, tipărit la Sibiu în anul 1525: Nouus Annus Iubileus. Lucrarea în sine este, de fapt, un tabel care conține sărbătorile mobile pentru un interval de 50 de ani, respectiv 1525 – 1575, tipăritură datată la 5 ianuarie 1525, la Sibiu.










Imagini şi informaţii preluate de aici: http://alba24.ro/foto-calendar-unicat-in-romania-expus-la-muzeul-national-al-unirii-din-alba-iulia-a-fost-tiparit-la-sibiu-la-sfarsitul-anului-1669-415426.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu