vineri, 31 octombrie 2025

Medalii cu imaginea cetății Alba Carolina, Alba Iulia, 1715

 






Odată cu integrarea Principatului Transilvaniei în Imperiul Habsburgic, la începutul secolului al XVIII-lea, a fost reorganizată și activitatea monetăriei de la Alba Iulia. Monetăria a devenit un simbol al prezenței habsburgice în Transilvania, printre piesele emise la Alba Iulia numărându-se și câteva care aveau un caracter aniversar sau omagial. Astfel, în anul 1713, a fost bătută la Alba Iulia medalia dedicată aniversării a 25 de ani de domnie în Țara Românească, emisă de Constantin Brâncoveanu. Unele din cele mai importante medalii sunt, însă, cele din anul 1715 emise cu ocazia începerii lucrărilor de construcție la ceea ce avea să devină cetatea Alba Carolina și cu ocazia înființării Oficiului Montanistic. Cele trei medalii au gravată imaginea cetății Alba Carolina.


Piesele provin din colecțiile Centrului Cultural Palatul Principilor și ale Muzeului „Haáz Rezső” din Odorheiu Secuiesc și pot fi admirate, începând cu data de 4 noiembrie 2025, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în cadrul expoziției temporare „310 ani de la începerea lucrărilor de construcție la cetatea Alba Carolina. 1715-2025”.

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu