luni, 1 octombrie 2018

Conferința ”Pe urmele lui Emil Racoviță în cercetarea științifică a peșterilor”






Vineri, 5 octombrie 2018, începând cu ora 11.00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați, se va desfășura conferința ”Pe urmele lui Emil Racoviță în cercetarea științifică a peșterilor”, susținută de dr. biolog Oana Mirela Chachula, specialist în chiropterologie şi explorări carstice, cu o experienţă speologică de peste 15 ani, participantă la diverse expediţii internaţionale organizate în Grecia, Franţa,Turcia, Anglia și nord-estul Indiei în Meghalaya. Anul acesta se comemorează 150 de ani de la naşterea marelui savant român, Emil Racoviță, conferința de la Galați fiind organizată în semn de prețuire a activității și contribuției acesuia în domeniul biologiei și speologiei mondiale. Emil Racoviţă este considerat unul dintre cei mai de seamă biologi români, munca sa de cercetare fiind recunoscută atât la nivel naţional cât şi internaţional prin conferirea de diverse titluri și onoruri academice, precum: preşedinte al Societăţii de Ştiinţe din Cluj (1920), membru al Academiei Române şi preşedinte al acesteia în perioada 1926-1929, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Lyon (1923), membru fondator al Societăţii de Biogeografie din Paris (1935), membru al Societăţii Zoologice a Franţei (1893) şi preşedinte de onoare al acesteia (1925) etc. Contribuţia sa la dezvoltarea biologiei mondiale este incontestabilă, Racoviţă fiind şi autorul unor principii şi teorii ştiinţifice legate de evoluţia speciilor într-un mediu izolat sau artificial. Intrarea la conferință este liberă.


Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu