marți, 5 septembrie 2017
Heterometrus petersii (Thorell, 1876) - Scorpionul asiatic de pădure
Exponatul săptămânii la Muzeul Antipa:
Heterometrus petersii (Thorell, 1876) - Scorpionul asiatic de pădure
Heterometrus petersii este răspândită în pădurile umede din sud-estul Asiei (Cambodgia, Laos, Vietnam și Filipine).
Deși este o specie de scorpion destul de mare (poate atinge până la 9 cm lungime a corpului), nu este considerată a fi periculoasă pentru om. Se întâmplă destul de rar să înțepe omul. Atunci când se simte în pericol, inițial atacă cu cleștii pedipalpilor și numai în ultima instanță poate recurge la înțepătură. Veninul acestei specii are efecte foarte slabe asupra omului. El poate provoca doar dureri locale intense, dar trecătoare, fără efecte sistematice importante. În rare cazuri se poate întâmpla ca durerile să fie severe și persistente, fiind nevoie să se administreze analgezice.
Neavând un venin cu potențiale efecte sistemice asupra omului, nu a fost dezvoltat un ser antivenin pentru această specie.
Scorpionul asiatic de pădure poate fi admirat în cadrul expoziției temporare "#Venin - frumuseți de neatins" de la Muzeul Antipa! Expoziția este deschisă până la 17 septembrie.
Foto: exemplar de Heterometrus petersii (Thorell, 1876) - Scorpionul asiatic de pădure, copyright ScorpionKing47 sub licență CC BY-SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/)
Sursa informaţiilor Muzeul Antipa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu