vineri, 29 septembrie 2017

Tulcea: simpozionul ştiinţific internațional ”Conservarea patrimoniului natural şi peisagistic – premisă a dezvoltării durabile”






Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea organizează:

Simpozionul ştiinţific internațional

”Conservarea patrimoniului natural şi peisagistic – premisă a dezvoltării durabile”

În perioada 28 – 30 septembrie 2017, la Centrul Muzeal Ecoturistic ”Delta Dunării” din str. 14 Noiembrie, nr. 1, se vor desfășura lucrările celei de-a V-a ediții a Simpozionului ştiinţific Conservarea patrimoniului natural şi peisagistic – premisă a dezvoltării durabile.

Ce spun organizatorii:

„Manifestarea, la care şi-au anunţat participarea specialişti din România, Republica Moldova şi Georgia, va reuni cercetători, muzeografi etnografi şi naturalişti, custozi, implicați în cercetarea, conservarea și managementul ariilor naturale protejate, educația pentru mediu, precum și reprezentanți ai altor organizații din acest domeniu și factori de decizie. După susţinerea comunicărilor, participanţii vor efectua o documentare in rezervaţiile naturale Pădurea Babadag, Capul Doloşman şi Enisala. La organizarea simpozionului au contribuit agenţii economici S.C. Ruxmar Office SRL Tulcea, Grupul de firme Angelo Greci-Tulcea şi S.C. Kollant Reclama SRL Tulcea, cărora conducerea ICEM Tulcea le aduce mulţumiri pentru susţinere.”

Cătălina Popa – Responsabil Relații Publice

relatiipublice@icemtl.ro


Sursa informaţiilor CIMEC.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu