marți, 12 septembrie 2017

Recomandare editorială: Seria medaliilor imperiale a lui Christian Wermuth în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca, de Livia Călian, Ágnes Alföldy-Găzdac



Seria medaliilor imperiale a lui Christian Wermuth în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca, de Livia Călian, Ágnes Alföldy-Găzdac

 
Opera deosebit de bogată şi multilaterală a maistrului gravor Christian Wermuth, care a câştigat o faimă considerabilă la începutul secolului al XV-lea, este o sursă inepuizabilă pentru istorici. El a fost unul dintre cei mai productivi maeştrii a epocii, având abilitatea de a surprinde pe medalii teme actuale. Cu seria „medaliilor imperiale”, Wermuth a găsit modalitatea de exprima un mesaj nou, care va marca o perioadă întreagă.
Stilul artistic matur şi documentarea ştiinţifică aprofundată a asigurat succesul colecţiei, care a stârnit interes nu numai în cercurile elitei culturale, dar a atras şi atenţia împăratului. Importanţa ei constă în faptul că a servit mai multe scopuri: a adus faimă atelierului Wermuth, a servit propagandei imperiale, a delectat şi educat elita cultural şi nu în ultimul rând a impulsionat-o către colecţionare.
Literatura numismatică demonstrează că la sfârşitul secolului al XVII- lea cataloagele şi studiile de numismatică antică s-au înmulţit semnificativ. Această abundenţă literară a exercitat o influenţă în diferite domenii ale vieţii culturale şi chiar în politică.
Un concept artistic fundamental al epocii, Monarchia Universalis, s-a evidenţiat adesea în propaganda Casei de Habsburg. În ideologia epocii moderne timpurii unitatea Europei creştine, fezabilă prin tendinţele monarhice ale Habsburgilor, s-a exprimat prin ideea de unitate şi continuitate a Imperiului Roman.
Publicarea şi interpretarea globală a „seriei imperiale” ieşită din atelierul Wermuth este o lucrare de nişă, deoarece seria nu a fost prelucrată până acum, fiind cunoscută în literatură de specialitate doar ca menţiune. Compararea exemplarelor păstrate în diferite colecţii publice din Europa a oferit autoarelor o cooperare ştiinţifică fructuoasă.
Printre meritele volumului se enumără faptul că autoarele, specialiste în numismatica şi epigrafia antică, au oferit analogii reprezentative pentru elaborarea legendelor şi portretelor imperiale. Întregirea şi traducerea legendelor în Catalog vine în completarea acestei abordări. Toate aceste calităţi asigură o lectură captivantă pentru cei care sunt pasionaţi de numismatica şi istoria antică, iar pentru experţii în medalistică modernă constituie o sursă ştiinţifică valoroasă. - Márta Pallag în Cuvânt Înainte


Detalii: http://edituramega.ro/carte/511-seria-medaliilor-imperiale-a-lui-christian-wermuth-in-colectia-muzeului-national-de-istorie-a-transilvaniei-cluj-napocadie-kaiser-suite-medaillen-von-christian-wermuth-im-munzkabinett-des-siebenburgisches-nationalmuseums-cluj-napoca


Sursa informaţiilor Editura MEGA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu