miercuri, 11 ianuarie 2017
Exponatul lunii ianuarie, Reprezentarea Perechii Sacre
Miercuri, 11 ianuarie 2017, ora 11:00 la Muzeul Național al Unirii va fi vernisat exponatul lunii ianuarie, Reprezentarea Perechii Sacre de la Tărtăria, Cultura Vinča, (mileniul 6 î.Hr.).
Exponatul aflat în colecția de preistorie a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia provine din săpătura preventivă efectuată în anul 2014 la Tărtăria-Gura Luncii. Piesa realizată din lut reprezintă o statuetă antropomorfă dublă, aflată într-o simbioză între un personaj masculin și unul feminin.
De asemenea, artefactul confirmă cultul perechii sacre care emană din cel al fertilității și fecundității, cult generalizat în epoca neo-eneolitică. De semnalat că în Romania mai există doar o singură statuetă similară, cea descoperită în așezarea neolitică de la Rast (Dolj).
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană pentru Cultură Alba, Muzeul Național Brukenthal Sibiu și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Sursa informaţiilor Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Etichete:
Alba Iulia,
Arheologie,
Descoperiri arheologice din judeţul Alba,
Destinaţi turistice,
Evenimente,
Exponatul lunii,
Expoziţii,
Istorie locală,
Muzee,
Patrimoniu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu