Cetatea Alba Carolina ascunde încă multe secrete. Descoperiri arheologice de importanţă istorică nebănuită în fortificația din Alba Iulia - VIDEO

Arheologii continuă să descopere indicii de o importanţă istorică nebănuită, în Cetatea Alba Carolina. Celebră deja pentru arhitectura sa pusă în valoare prin restaurare, clădirile-simbol din interiorul acesteia sau traseele turistice încadrate de şanţurile cetăţii, fortificaţia ascunde încă secrete nedescoperite.

Unele dintre acestea au fost scoase la lumină pe parcursul lucrărilor de amenajare a complexului Museikon, ce va deveni o locaţie-muzeu, în apropierea Catedralei Ortodoxe.

Museikon pune în valoare una dintre cele mai vechi construcţii în stil baroc din oraşul Alba Iulia şi prima cu destinaţie de spital militar din România. La final, clădirea va găzdui un muzeu unic în Transilvania de icoane şi alte obiecte de artă.

Despre clădirea care din 2014 poartă numele Museikon, cunoscută anterior ca Spitalul de Neuropsihiatrie sau fostul spital militar, se credea că nu este mai veche de începutul secolului al XVIII-lea.

Cercetarile arheologice au scos la lumină vestigii de o importanţă istorică nebănuită, fiind dezvelită o parte a zidului vestic de incintă al Castrului Roman Apulum, clădit din piatră, în timpul împaratului Hadrian.

O parte a clădirii monument istoric este edificata pe zidul roman, care a fost parte intregrantă a edificiilor medievale, fiind demolat parţial de austrieci, cu ocazia reamenajării ansamblului arhitectonic mai vechi şi al transformării sale în spital.

În cea mai veche descriere detaliată a cetăţii medievale din Alba Iulia, alcătuită de arhitectul Giovanni Morando Visconti în 1711, clădirea Museikon lipseşte, dar apare în 1731, în planul-proiect al Cetăţii Alba Iulia, făcut de Konrad von Weiss. 

Forma sa actuală i se datorează lui Joseph de Quadri, arhitect al cetăţii între anii 1717-1727, căruia îi aparţin şi celelalte edificii importante din vecinătate: biserica şi mănăstirea călugărilor trinitarieni (azi Biblioteca Batthyaneum şi Institutul Teologic Romano-Catolic), palatul Apor, devenit reşedinţa generalului comandant al trupelor imperiale din Transilvania, şi porţile principale ale cetăţii.

Pe acest considerent, monumentul său funerar, dezafectat din biserica Báthori în contextul transformărilor pe care aceasta le-a suferit la sfârşitul secolului XIX, se va regăsi în curtea interioară a Museikon-ului.

Alte detalii despre descoperirile arheologice din proiectul Museikon

Zidul roman se păstrează ca element de construcţie integrat în actuala clădire pe o lungime de 14,90 m și până la înălțimea de 3,80 m, socotiți de la actualul nivel de călcare.

Folosirea mortarului hidraulic dovedește că zidul a suferit importante refaceri cel mai probabil după retragerea aureliană, în perioada Tetrarhiei, între sfârşitul sec. III – începutul sec. IV, reamenajarea fiind determinată de o prăbușire a blocurilor de piatră din cauze care sunt deocamdată necunoscute, nefiind constatate urme de violență. O asemenea intervenție a putut fi făcută doar de către buni cunoscători ai tehnicii de construcție romană, recrutați din rândul populației romanizate care nu a părăsit orașul odată cu armata și administrația, cel mai probabil dintre veteranii rămași la Apulum. Repararea și reamenajarea castrului denotă funcționarea aici a unui centru de putere care a controlat cel puţin valea Mureşului mijlociu și a ţinut legătura cu Imperiul roman în sec. IV, ipoteză confirmată de numeroasele artefacte databile în această perioadă descoperite la Apulum și în împrejurimi, dar şi de construirea în anul 328 a celui mai lung pod din Antichitate, între Sucidava şi Oescus.

Seria descoperirilor continuă cu scoaterea la lumină, în pivnița clădirii, a unei canalizări de epocă romană, care era amplasată de-a lungul drumului de rond – via sagularis. O cărămidă ştampilată cu numele legiunii a XIII-a Gemina se păstrează in situ, pe fundul canalizării, și a mai fost recuperat un olan cu aceeași ștampilă, a cărui poziție inițială a fost deasupra zidului canalizării.

În spatele clădirii noi, construite în anii ’80 ai secolului trecut, au fost găsite un cuptor din piatră și o oală-borcan lucrată la roata rapidă, ambele databile la mijlocul sec. X. Este posibil ca vasul să fi făcut parte din inventarul unui mormânt de înhumație, deoarece au fost găsite, disparat, în poziție neanatomică, fragmente de calotă craniană, ansamblul funerar fiind dislocat de lucrările prilejuite de introducerea canalizării și de construirea clădirii contemporane. Nivelul de cultură căruia i-a aparținut, de care poate fi legată funcționarea centrului de putere al Bălgradului, a fost distrus după anul 934 de călăreții ducelui Gyla, după cum atestă urmele de arsură frecvent surprinse de săpăturile arheologice anterioare.

Prin sondajele practicate atât în subsolul, cât şi la parterul și exteriorul clădirii de secol XVIII, s-a constatat că aceasta a fost construită peste cel puţin un edificiu pe care îl datăm cel mai târziu în sec. XVII, dar nu este exclus ca momentul construirii sale să coboare în sec. XVI. În exteriorul clădirii medievale târzii, lângă latura vestică, a fost recuperată o monedă de argint de 1,5 groşi, emisă de regele Sigismund III al Poloniei în anul 1623. La interior au fost recuperate mai multe cahle care pot fi datate în sec. XVI-XVII.

Descoperirile arheologice vor fi valorificate și introduse în circuitul expozițional, devenind o a doua ofertă culturală a noului muzeu, alături de cea cultural-artistică.

Proiectul “Museikon. Un nou muzeu al icoanei revitalizează o clădire monument istoric restaurată în Alba Iulia” este realizat în parteneriat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia și Universitatea din Bergen – Norvegia. “Museikon” este finanțat din bani europeni.

Cetatea Alba Carolina, care este o locaţie mult mediatizată mai ales în ultima vreme, după ce a fost restaurată şi pusă în valoare şi reprezintă o atracţie pentru vizitatori nu doar prin obiectivele turistice, ci şi prin spectacolele organizate în interiorul acesteia, care vă dă posibilitatea să vedeţi “live” fragmente din istoria dacilor, romanilor şi a unor personaje de inspiraţie medievală şi nu numai.

Este cea mai mare cetate de tip bastionar Vauban din România şi a fost aleasă destinaţie europeană de excelenţă.

A fost construită între anii 1715-1738, în contextul instaurării stăpânirii habsburgice în Transilvania. Ocupă locul unui vechi castru roman (106 d. Chr) şi a unei fortăreţe medievale din secolele XVI-XVII. În interiorul acesteia se află, pe lângă cele două catedrale – ortodoxă, a Reîntregirii, unde au fost încoronaţi regii Ferdinand şi Maria (în 1922) şi romano-catolică, edificiu datând din secolul XI, monument istoric considerat cel mai valoros monument de arhitectură de tip romanic din Transilvania, ce adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale vechilor conducători ai Transilvaniei – şi Muzeul Naţional al Unirii, Sala Unirii, Obeliscul, Celula lui Horea (Poarta a III-a).

Cetatea este împărţită în mai multe trasee turistice: Traseul celor Trei Fortificaţii, Traseul celor Şapte Porţi, Traseul Neamului Românesc, Traseul Sudic, Traseul Estic sau Traseul Nordic.

În plimbarea pe aceste trasee, turiştii se vor întâlni cu soldaţi îmbrăcaţi în uniforme militare austriece care asigură securitatea pe parcursul traseelor. De asemenea, cei curioşi pot lua parte şi la ceremonia de schimbare a gărzii care are loc în fiecare zi. Cu puţin noroc, turiştii pot să facă cunoştinţă cu spectaculoasa Gardă Romană de la Apulum şi cu războinicii daci, prezenţi la festivaluri şi evenimente cu specific istoric, dar nu numai.

Sursa: Youtube Utilizator: Calin Magda

Cetatea Alba Carolina a „văzut” atât Unirea cât şi moartea lui Horea, iar de peste 300 de ani a rămas un simbol al Ardealului.

Castrul Roman de la Apulum – scurt istoric

Datorită poziției ce asigura un control al circulației pe Valea Mureșului (anticul Maris), precum și al zonei aurifere a Muntilor Apuseni, după cel de-al doilea război cu dacii conduși de regele Decebal, împăratul roman Traian decide stabilirea la Apulum (numele latin al localității Alba Iulia, provenit din numele dacic al așezării Apoulon), a unei legiuni romane, pentru care bineînțeles, trebuia ridicat un castru de legiune, potrivit castrul-apulum.ro.

Dislocată de la Vindobona (Viena), Legiunea a XIII-a Gemina, care a participat la ambele războaie daco-romane, începe să ridice castrul de la Apulum, locul de fundare fiind plasat pe un platou ușor înclinat de la vest spre est, parte a celei de a treia terase naturale a Mureșului. O primă etapă a castrului este faza de lemn, ce cuprindea fortificarea cu val de pământ, palisadă și turnuri de lemn, acesta fiind construit la Apulum, pe la anul 107 d.Chr. (sub Traian), dar nu se cunosc detalii tehnice despre această fază. Castrul cu zid de piatră, a fost construit cel mai probabil sub împăratul Hadrian, până în jurul anului 125 d.Chr., elemente importante ale acestuia fiind cercetate in mai multe puncte între anii 1982-1998 (porta principalis dextra), respectiv 2011-2012 (via principalis si cladirea comandamentului – principia castrului). Dimensiunile castrului sunt de cca. 480 x 432 m (de unde rezultă o suprafață de aproape 21 ha), laturile lungi fiind cele de nord, respectiv sud. 

În cazul castrului de la Apulum, fortificația cuprindea cele patru porți de acces: pe latura de est porta praetoria, pe latura de sud porta principalis dextra, pe latura de nord – porta principalis sinistra, respectiv pe latura de vest porta decumana. În centrul castrului se înălța clădirea comandamentului legiunii – principia. In interiorul zidurilor se construia un val de pământ – agger, lipit de zid, iar în afara zidurilor, după o suprafață dreaptă, berma, era săpat un șanț adânc, fossa.


În castru fusese stabilită o reţea de drumuri, chiar din momentul trasării sale pe teren, Via Principalis şi Via Praetoria, dispuse perpendicular („în cruce”), între principalele porţi, având un rol deosebit în organizarea spaţiului întregului castru. Via Principalis unea porţile de pe laturile de nord şi sud ale castrului (Porta principales), străbătând fortificaţia de-a latul şi împărţind castrul în două părţi de dimensiuni inegale: spre est Praetentura (unde se aflau clădirile edificiilor publice – clădirile tribunilor, spitalul, băile sau depozite de cererale, dar și barăci ale trupei), iar spre vest, după amplasamentul clădirii comandamentului se află Retentura, unde erau amplasate, de regulă, barăcile legionarilor. Via Praetoria conducea de la Porta Praetoria de pe latura estică, spre edificiul comandamentului, situat la intersecția cu Via Principalis. Din spatele clădirii comandamentului legătura cu Porta decumana era asigurată prin Via decumana.

Via Saggularis era drumul circumcastral, care înconjoară castrul la baza agger-ului, în interior, având practic rolul unui drum de rond (de gardă) ce asigura legătura cea mai scurtă (şi rapidă) între porţile principale şi turnurile de colţ sau de curtină.

Ceea ce s-a putut cerceta arheologic și pune în valoare, pentru castrul legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum, constituie la acest moment un traseu turistic-cultural roman, format din poarta de sud a castrului (porta principalis dextra), drumul roman Via principalis, respectiv o parte din clădirea comandamentului castrului – principia.

Piatra cu care s-au ridicat zidurile castrului de la Apulum, a fost tăiată în blocuri mari paralelipipedice ce cântăresc peste 300 kg, în cariera de calcar aflată la peste 10 km la nordul anticului Apulum, fiind adusă aici cu carele și zidită de soldații legiunii, buni cunoscători ai tehnicilor de construcție.

Sunt doar câteva repere din bogatul tezaur al oraşului, pe lângă alte descoperiri arheologice importante din împrejurimi. Toate acestea sunt de valoare greu estimabilă şi conturează istoria de secole a Alba Iuliei.

surse: Museikon (Facebook), castrul-apulum.ro

Sursa informaţiilor Alba24.