După 1945, în limba română s-a folosit cuvântul „cocoșei” pentru a desemna monedele de aur. Puţini cunosc însă semnificaţia denumirii...
În secolul al XIX-lea, termeni colocviali erau utilizaţi pentru a desemna monedele de aur curente. Astfel, în Franţa, se produceau napoleonii, piese de 20 de franci, emise și purtând efigia lui Napoleon al III-lea (1852-1870). În România, piesele de 20 de lei, având aceeași greutate, dimensiune și valoare cu cele franceze, erau denumite de contemporani carolini, după numele regelui Carol I, sau poli, cuvânt de origine slavă. Într-o perioadă în care românii încă își aminteau de epoca Regulamentului Organic, când un leu era 40 de parale, ei numeau, așadar, jumătatea, unitatea de 20, pol.
Când leul românesc era egal cu francul francez.
În 1868, 1870, 1883, 1884, 1890 și 1906, în România s-au emis monede de aur de 20 de lei, dar nu toate aceste emisiuni au fost puse în circulaţie, iar cantitatea totală produsă era mai mică decât nevoile economiei românești. Lipsa monedelor românești de aur era compensată de utilizarea pieselor din Uniunea Monetară Latină, fondată la Paris, în 1865, de Franţa, Belgia, Elveţia și Italia. Cele patru ţări fondatoare ale Uniunii Monetare Latine se obligau să emită monede cu aceeași greutate, dimensiune și valoare (în franci francezi, belgieni, elveţieni sau lire italiene), care puteau să circule al par în toate ţările membre. Astfel, toate aveau aceeași valoare. Moneda de 20 de franci avea o greutate de 6.45 g de aur cu titlul 900/1000. Curând, și alte ţări au aderat la tratat, România fiind un membru de iure: chiar dacă nu a semnat niciodată tratatul de aderare, monedele românești erau identice cu cele franceze ca mărime, așadar monedele din Uniunea Monetară Latină puteau circula în România (dar nu invers). Leul românesc (sau leul-aur) era egal cu francul francez!
Un afiş de propagandă care a făcut istorie: cocoşul galic, în luptă cu soldatul german (1915)
Când apare cocoşul galic în peisajul monetar... şi când dispare, luptând cu soldatul german.
În 1899, în Franţa s-a schimbat tipul monetar pentru piesele de 10 și 20 de franciaur. Opera artistului J.C. Chaplain (1839-1909), unul dintre cei mai talentaţi gravori de monede și medalii ai epocii, tipul monetar prezintă pe avers efigia lui Marianne, simbolul Republicii Franceze, iar pe revers... un cocoș galic, simbol neoficial al Franţei încă din Evul Mediu. Monedele „cu cocoș” au fost produse în mari cantităţi până în 1914 și au fost răspândite prin toată Europa, inclusiv în România. După izbucnirea Primului Război Mondial, monedele de aur au dispărut din circulaţie, din cauza inflaţiei, a dorinţei de tezaurizare a populaţiei și a nevoii de aur pentru schimburile internaţionale și efortul de război. Banca Franţei a început o campanie puternică de strângere a aurului pentru nevoile ţării. Populaţia era invitată să depună monedele de metal preţios pentru bilete de bancă de aceeași valoare, anulându- se astfel agio-ul (diferenţa de curs între valoarea nominală înscrisă pe monedă și valoarea ei pe piaţă, determinată de valoarea metalului). Cu această ocazie, Banca Franţei emitea certificate de depunere pentru cetăţeni, păstrate cu mândrie de posesorii lor. Valorile subscrise încep de la 5, 10, 20 sau 30 de franci-aur și ajung până la sume foarte mari. Dintr-un certificat (redat alăturat), rezultă că un anume Georges Dasset dădea pe 8 noiembrie 1915, imediat după deschiderea unui front în Balcani și căderea guvernului Viviani, 6000 de franci-aur. Exprimat cantitativ, această sumă echivala cu aproape 2 kg de aur! Pentru a impulsiona campania de strângere a aurului, un popular afiș de propagandă a fost desenat de Abel Faivre în 1915. Sub deviza „Pour la France versez votre or. L’Or Combat Pour la Victoire” (Depuneţi aurul vostru pentru Franţa. Aurul luptă pentru victorie), afișul folosește elemente iconografice foarte expresive: cocoșul de pe reversul monedei de aur „părăsește” câmpul monetar și atacă un soldat german, copleșit de greutatea aurului.
Comerţ cu cocoșei, napoleoni și poli.
În România, monedele de aur au fost apreciate și tezaurizate de populaţie după 1914, în contextul războiului și apoi al inflaţiei și unificării monetare. În epoca interbelică, era evident că statele europene și România în special nu se vor întoarce la emiterea de monede de aur curente (politică devenită oficială în timpul Marii Crize), iar monedele de aur nu se mai schimbau la valoarea nominală, ci se tranzacţionau. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial și după, în România a existat un comerţ cu cocoșei, napoleoni și poli, un mijloc de protecţie împotriva inflaţiei și a fluctuaţiilor valutare. În decembrie 1944 s-a emis şi o monedă-medalie românească, având ca temă „Ardealul Nostru”. Pentru că avea o mărime și o greutate aproape la fel cu cea a vechilor monede de 20 de lei și 20 de franci, s-a încetăţenit definitiv sub numele de cocoșei. Au fost utilizaţi în tranzacţii și negociaţi pe bursă până în august 1947. Odată cu reforma monetară din acel an, guvernul Petru Groza a interzis comerţul și deţinerea de cocoșei.
Sursa informaţiilor Historia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu