Ţara Moţilor, cunoscută şi ca „Ţara de Piatră” este o regiune etnogeografică din România situată în Munţii Apuseni, pe bazinul superior ale râurilor Arieş şi Crişul Alb. Cuprinde porţiuni din actualele judeţe Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara. O porţiune din regiune este parte a Parcului Natural Apuseni.
Locuitorii Ţării Moţilor sunt numiţi „moţi”. Unii istorici îi consideră descendenţi direcţi ai dacilor. Trăiesc în sate împrăştiate la altitudini de peste 1.400 m, mai înalte decât orice alte aşezări permanente din România.
Ţara Moţilor începe tradiţional la Bistra, înainte de Câmpeni, numit mai demult Topani de către moţi sau Topesdorf de către austrieci, considerată tradiţional capitala moţilor, iar satele de pe râul Arieş, spre Turda (Lupşa, Sălciua etc.) sunt locuite de mocani. Moţii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de ‘topi’ (în germană ‘Die Zopfen’). În trecut a existat şi o regiune administrativă cu numele de Arieş.
Principalele ocupaţii din Ţara Moţilor sunt prelucrarea mineritului şi a lemnului ce provine din pădurile de fag, stejar şi pin din zonă, dar şi prelucrarea mineritului. Deja sunt renumite obiectele de mobilier, butoaiele şi obiectele artizanale confecţionate pe acest teritoriu. Zona este celebră prin panorama specială şi relieful deosebit, prin care s-au format peste 800 de peşteri, dintre care Peştera Scărişoara, Peştera Focul Viu şi Peştera Urşilor.
Ţara Moţilor găzduieşte cel mai mare complex carstic din ţară, unde moţii îşi duc traiul de zi cu zi, chiar dacă tradiţiile şi obiceiurile li se sting treptat. Farmecul acestor munţi şi a acestor zone cu caracter deosebit este dat tocmai de caracteristica de a păstra intactă moştenirea naturii. Pentru a păstra vii amintirile moţilor din vremurile străvechi, au fost păstrate primele case, care erau de mai multe tipuri, de la casele de mutătură, casele cu tindă, până la casa cu verandă sau casa cu cămară.
Zonele rurale, dar şi cele urbane sunt împodobite de brazi şi fagi, având un farmec aparte, care se îmbogăţeşte în special primăvara, când locul este parcă un dar natural, plin de viaţă şi culoare, perfect conservat până astăzi. Tot aici se pot găsi şi monumente care sunt dedicate celor 40000 de martiri şi eroi originari din Transilvania care au pierit în Revoluţia de la 1848-1849 cu scopul de a salva credinţa, limba şi unitatea poporului român.
Ţara Moţilor se mândreşte cu locuitorii plini de credinţă, care au reuşit să îşi păstreze o identitate morala şi sufletească.
Sursa: Youtube Utilizator: adiifa - Adrian Iatan
Sursa text: turismland.ro
Sursa informaţiilor Ziarul Unirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu