vineri, 2 februarie 2018
Exponatul Lunii Februarie - Putineiul - Muzeul Judeţean Teleorman
Muzeul Judeţean Teleorman vă invită vineri, 2 februarie a.c., ora 11.00, la deschiderea Exponatului Lunii Februarie.
Pentru perioada 1 – 28 februarie 2018, Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator un obiect ce face parte din patrimoniul etnografic al Muzeului Judeţean Teleorman, colecţia de obiecte din lemn. Este vorba de un „Putinei”.
Această piesă provine din satul Valea Părului, comuna Mârzăneşti a judeţului nostru şi datează din al doilea sfert al secolului XX. Obiectul a intrat în patrimoniul muzeului în anul 2014, ca urmare a unei donaţii.
Putineiul face parte din categoria obiectelor din lemn folosite în uzul gospodăresc pentru a obţine untul. Nu exista gospodărie în trecut, în care se creşteau animale, care să nu deţină un astfel de obiect, alături de găleata sau hârdăul de lemn, oalele de pământ în care se punea laptele la închegat, lingura, cuţitoaia, lopăţica, sidila.
În gospodăria teleormăneană, untul se prepara în mod tradiţional, ca acum câteva sute de ani, adică direct prin smântânirea naturală a laptelui. Se obţinea ceea ce este numit „unt ţărănesc”, adică un unt cu conţinut ridicat de apă, cu gust uşor acrişor şi cu o durată de conservare redusă.
Putineiul seamănacu un butoiaş înalt cam de 70-75 cm, avea formă tronconică, mai lată la bază, fără decor. Bătătorul de unt era format dintr-un disc cu orificii şi o tijă.
Baterea trebuia să se facă ritmic şi uniform, cu o cadenţă foarte mare, de circa 100 de bătăi pe minut. Datorită faptului că durata procesului de separare a untului era de circa 20-30 de minute, baterea laptelui cerea un efort susţinut, care se termina doar atunci când la suprafaţă începeau să apară aglomerări de unt de diferite dimensiuni. Untul era cules cu o lingură de lemn şi adunat într-un vas smălţuit.
Sursa informaţiilor Muzeul Judeţean Teleorman.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu