vineri, 21 aprilie 2017
Conferința „Statuile distruse ale Bucureștiului”
Vă invităm la o nouă conferinţă organizată la Palatul Suțu, susținută de data aceasta de istoricul Cezar Petre Buiumaci, muzeograf al Biroului de Istorie Bucureşteană, autor al volumelor „Oraşul din oraş” şi „Ieri şi azi în Bucureşti”.
Făurite să dăinuie o eternitate, monumentele de for din Bucureşti au fost permanent puse sub semnul efemerului, indiferent de calitatea artistică, fiind la îndemâna regimurilor politice şi permanent folosite în scop propagandistic. Menite să înfrumuseţeze urbea, să amintească de idealurile naţionale, să evoce oameni de stat sau să celebreze fapte de mare însemnătate, viaţa statuilor bucureştene este una plină de agitaţie şi un permanent subiect de dezbatere.
Vă aşteptăm joi seară la Palatul Suțu pentru o plimbare prin istoria statuilor bucureştene dispărute, plecând de la Statuia Libertăţii şi trecând pe la Fântâna Păcii, ecvestra Întregitorului sau bustul mareşalului.
***
Intrarea costă 10 lei.Cu ocazia acestei conferinţe, programul de vizitare al muzeului va fi prelungit până la orele 21.00, participanţii putând vizita astfel, după prezentare, expoziţiile de la Palatul Suțu.
Vă așteptăm!
Sursa informaţiilor Muzeul Municipiului Bucureşti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu