marți, 12 aprilie 2016

DACII DE LA MUNTE - DACII DE LA CÂMPIE



Joi, 14 aprilie, ora 11, în Holul Principal (etajul I) al Universității de Vest din Timișoara, Bulevardul Vasile Pârvan, nr. 4, are loc vernisajul expoziției DACII DE LA MUNTE - DACII DE LA CÂMPIE.

COMUNICAT

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Universitatea de Vest Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, alături de partenerii săi – Asociația Arheovest Timișoara și Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara – organizează joi, 14 aprilie 2016, vernisajul expoziției intitulate „Dacii de la munte. Dacii de la câmpie”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.00, în holul principal al sediului Universității de Vest Timișoara (Etaj 1).
Expoziția cuprinde peste 120 de piese, apărute atât întâmplător, cât și descoperite cu prilejul cercetărilor arheologice sistematice sau preventive, aproximativ 70 dintre aceste artefacte provenind de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Demersul expozițional mai cuprinde și o suită de panouri explicative cu texte și fotografii.
Potrivit unuia dintre organizatorii evenimentului, dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, expoziția este „un proiect comun, gândit, propus și realizat de către un colectiv compus din specialiști de la cele două instituții și care se înscrie într-o serie de asemenea proiecte prin care se dorește să se prezinte publicului aspectele particulare ale civilizației dacice”
Vă așteptăm!

Biroul de Relaţii cu Publicul
 

Sursa informaţiilor aici şi aici.


















Sursa imaginilor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu