marți, 29 ianuarie 2019

ÎMBINĂRI TRADIȚIONALE ALE LEMNULUI







Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la expoziția „Îmbinări tradiționale ale lemnului”, organizată de către Breasla Meșteșugarilor din Transilvania (Erdélyi Kézmíves Céh).

Prin această expoziție unică, Maestrul dulgher Petar Ilijin (din orașul Pécsvárad, Ungaria) prezintă 300 de moduri și tehnici de îmbinare a lemnului folosite cu succes de către dulgheri, dar și de către tâmplari sau de către cei care doresc să-și construiască orice structură din lemn, să-și repare un acoperiș etc. Prin natura lor, aceste moduri de îmbinare atrag și copiii, care sunt deja familiarizați cu jucării care necesită gândire logică, prin care se poate construi, crea ceva nou.

Expoziția conține și 4 panouri cu unelte tradiționale de lucru ale dulgherilor și un manuscris de 800 de pagini care dezvoltă mai multe teme ale acestei meserii. În timpul itinerării acestei expoziții (pe lângă Cluj, expoziția va fi deschisă și la Brașov și Odorhei), organizatorii vor încerca să găsească surse de finanțare pentru a publica manuscrisul menționat, în limba maghiară și o traducere în limba română.

Expoziția va fi deschisă la secția pavilioarnă a Muzeului Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21), în perioada 30 ianuarie – 17 februarie 2019, de miercuri până duminică între orele 10-18 (ultima intrare ora 17).


Vă așteptăm!



Sursa informațiilor Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu