luni, 17 decembrie 2018

Vernisajul expoziției ”SPIRITUALITATE TRANSILVĂNEANĂ Icoane pe sticlă din colecţia Muzeului Bistriţa''







Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud vă invită miercuri, 19 decembrie 2018, de la ora 13.00 la vernisajul expoziției ”SPIRITUALITATE TRANSILVĂNEANĂ Icoane pe sticlă din colecţia Muzeului Bistriţa ''.
''Aflată la concurenţă cu mult mai mobilii colecţionari particulari, colecţia de icoane pe sticlă a Muzeului din Bistriţa, constituită în timp din donaţii și achiziţii, cuprinde aproape în exclusivitate icoane ale centrului de la Nicula, în a cărui arie de difuzare s-au aflat satele ţinutului. Împodobind altarele micilor bisericuţe de lemn și casele ţăranilor, icoanele veneau să afirme, să întărească și să însoţească praznicele și rugăciunile credincioșilor'' în opinia dr. în istorie Corneliu GAIU.
''Expoziţia și prezentul catalog ne îndeamnă să descoperim bucuria întru cuminţenie a icoanelor pictate pe sticlă, culorile și luminile ei, persoanele sfinte reprezentate cu delicateţe prin conturul negru învăluitor al Transilvaniei ecumenice, delicat vorbitoare și păstrătoare a tradiţiei străbune.'' dezvăluie Dr. Alexandru Constantin Chituță și muzeograf etnografie Mihaela Bolog.

Vă așteptăm cu drag!

Manager,
Alexandru Gavrilaș



Sursa informațiilor Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu