miercuri, 12 decembrie 2018

Medalia românească: Zimbrul







🐂 Zimbrul - cel mai mare mamifer terestru din Europa - reprezintă un simbol pentru România, un însemn al întemeierii Moldovei. Semnifică un atribut al făuririi unui neam prin faptul că efigia sa apare în stema Moldovei.
Zimbrul este simbolul emblematic care certifică originea, întemeierea și vechimea Moldovei. Grigore Ureche ne dezvăluie în cronica sa faptul că Dragoș Vodă pleacă în urmărirea unui bour sau a unui zimbru și ajunge într-un loc din care nu mai pleacă.

🇹🇩Cunoscut de români din legende, acest animal venerat cu „fruntea in nori” merită să fie pus la loc de cinste, să propășească acolo unde îi este locul: în sălbăticie, nu doar prin rezervații. Zimbrul are nevoie de sprijinul omului - odată călău, acum izbăvitor – pentru a dăinui și a trăi liber. În România, ultima sa redută a fost în Carpați, în 1790 fiind consemnată extincția zimbrului; astăzi, țara noastră este una din cele 9 țări europene în care s-a reușit reintroducerea cu succes în sălbăticie a acestuia.
„Zimbrul” este noul produs medalistic dedicat acestui falnic animal, emis de Monetăria Statului și face parte din programul medalistic, secțiunea Flora și Fauna României. Cu acest prilej, dorim să aducem modestul nostru sprijin în conservarea și ameliorarea biodiversității ariilor protejate de pe teritoriul național.

🏅Compus din medalie, pliant și mapă de prezentare, „Zimbrul” poate fi achiziționat de la sediul central sau de la magazinele Monetăriei la următoarele prețuri: 745 lei/ bucată – pentru medalia din argint și 230 lei/ bucată – pentru medalia din aliaj de cupru. Prețurile includ TVA.

Piesa prezintă următoarele date tehnice:

☑️Aliaj: Argint 925‰
Diametru: 60 mm
Greutate: 170 grame
Calitate: patinată
Tiraj fix: 40 bucăți

☑️Aliaj: Cupru
Diametru: 60 mm
Calitate: patinată
Tiraj fix: 60 bucăți

#zimbru #monetariastatului #faunaromaniei #medalie



Sursa informațiilor Monetăria Statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu