marți, 4 iulie 2017

MARȚI: Piesă în relief, consacrată zeului Marte, exponatul lunii iulie, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia



La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va fi prezentat marți, de la ora 11.00, exponatul lunii iulie, Relief votiv figurativ consacrat zeului Marte.

Exponatul aflat în colecția Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia este o piesă votivă consacrată lui Marte, descoperită în cadrul unei încăperi de relativ mici dimensiuni, adosată probabil în perioada medieval timpurie unui edificiu cu structură subterană și prezintă mai multe aspecte de detaliu, până acum unice pentru provincia Dacia.

În primul rând este o piesă în cadrul căreia dedicaţia propriu zisă este sugerată printr-o imagine şi nu e menţionată explicit în text. Textul, la rândul său, prezintă anume particularităţi care aduc informaţii extrem de interesante pentru epigrafia Daciei romane.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană pentru Cultură Alba, Muzeul Național Brukenthal Sibiu și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.


Sursa informaţiilor Alba24.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu